Jacques Madaule - Istoria Frantei
Scriitor și om de litere francez, avea să se remarce la nivel mondial prin lucrările sale despre istoria Franței. Este unul dintre cei mai căutați scriitori ai veacului său, iar emoția și patriotismul cu care își construiește opera ne va cuceri și impresiona deopotrivă.
Scrie cu precădere despre Franța, fel și fel de tratate politice și, mai apoi, se îndreaptă către biografiile unor oameni celebri. Evul Mediu este perioada care îl preocupă cel mai tare, iar nebunia creată în jurul credinței este atent descrisă în scrierile sale. Lucrează atât individual, cât și în colaborare cu alți scriitori, iar manuscrisele sale sunt pline de farmec și încărcate de simbolism.
Madaule este realist și pasionat de munca sa, reușește să abordeze cele mai dificile problematici ale vremii și se axează pe zonele sale de interes de la acea vreme. Suntem purtați într-o călătorie nemaipomenită prin veacuri uitate, credințe și cutume vechi, și avem de-a face cu fel și fel de personaje care au traversat istoria de-a lungul timpului.
Imperiul francez a fost, de-a lungul vremii, exploatat în numeroase scrieri, iar de la Napoleon încoace s-a vorbit numai despre grandoarea Franței de altădată, despre republica ideală. Este pasionat de istorie și exploatează cu atenție evenimentele petrecute în țara sa. De la Inchiziție până la modernitate, autorul face o trecere în revistă a unor momente cheie din istoria universală a Franței, iar publicul este fascinat de naturalețea cu care acesta își exprimă ideile. Adesea, autorul se aseamănă cu alți mari scriitori și oamnei de litere, dar se va dovedi că stilul său este unul original și plin de farmec, iar abordarea sa este una nemaipomenită.
El exploatează teme precum corupția, religia și sacralitatea, neputința maselor în fața unei clase politice mizerabile și ne descrie cu lux de amănunte viața francezilor de odinioară. Războiul celor Două Roze ori Revoluția Franceză sunt evenimentele centrale ale lucrării, iar portretul unor conducători de seamă ai republicii vine să întregească manuscrisul extraordinar al lui Madaule. În cele două volume, care depășeșc 500 de pagini fiecare, autorul se întoarce în trecut, face trimiteri la procesele de erezie absurde, la Jeanne d Arc, la Regele Soare, dar și la perioada înfloritoare prin care a trecuta arta, pictura și literatura franceză.
Cumva, scriitorul ne poartă prin mai multe epoci și este devotat cauzei sale. Dorelte, astfel, să ne transmită măreția și grandoarea unui imperiu, să ne facă un portret cât mai realist al uneia dintre cele mai influente patrii din lume. Personajele sale sunt eroi reali, rupți parcă din paginile de istorie ale lumii și meniți să scrie istorie, să schimbe destine și să influențeze generații.
Madaule este un geniu absolut, un povestitor desăvârșit, un artist complet, plin de ardoare, care se concentrează pe transmiterea unui mesaj cât mai exact, fără să distorsioneze adevărul istoric.
Cartea se va bucura de mare succes pe piața de carte internațională, va fi tradusă în peste 30 de limbi de circulație mondială, iar numele scriitorului se va situa între cele mai căutate ale literaturii mondiale. Pe site-ul nostru, cartea este disponibilă în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (1990), Dacia (1970).


sus