Jean Piaget, născut pe 9 august 1896, a fost un psiholog, biolog și filosof elvețian. Opera lui constituie o valoroasă sursă de inspirație în domenii precum psihologie, sociologie, educație, epistemologie, economie și drept. Piaget și-a dorit să revoluționeze modul de desfășurare al cercetării folosind o combinație de date care includea observația naturalistă, psihometria și psihiatria.
În cartea "Judecata morală la copil", publicată pentru prima oară în anul 1967, Piaget prezintă și explică cele trei etape ale dezvoltării judecații morale a copiilor, și anume: cea egocentrică, de supunere față de autoritate, și de reciprocitate. Chiar dacă volumul a fost scris la începutul activități sale de cercetare în psihologia copilului, teoria dezvoltării moralității la copil a lui Piaget, alături de cea a lui Kohlberg, rămâne de referință în literatura de specialitate. Cititorul nu va găsi analize directe ale moralei copilului, așa cum este ea trăită la școală sau în familie, autorul propunându-și să studieze judecata morală, nu conduitele sau sentimentele morale. În acest sens, Piaget a chestionat un număr mare de școlari din Geneva și Neuchatel, având cu acestia convorbiri despre problemele morale. Pentru început, autorul și-a dorit să clarifice ce înseamnă respectul regulii din punctul de vedere al copilului însuși, pentru aceasta pornind de la analiza regulilor jocului. Apoi, autorul trece la regulile specific "morale" prescrise de adulți, cercetând cum își reprezintă copilul aceste datorii particulare. În final, autorul studiază noțiunile generate de raporturile dintre copii, alegând ca temă specială a convorbirilor lor ideea de justiție. Ajungând în acest punct, concluziile trase i s-au părut suficient de coerente pentru a putea fi confruntate cu diversele ipoteze care se bucură în prezent de cinste în sociologia și psihologia morală.
Înainte de a se juca cu cei de vârstă lui, copilul este influențat de părinții săi. Încă din leagăn, acesta este supus unui număr mare de reguli, devenind conștient de unele obligații chiar înainte de a-și însuși limbajul, aceste lucruri exercitând o influență incontestabilă asupra elaborării regulilor de joc. Orice morala este compusă dintr-un sistem de reguli, iar esența oricărei moralități trebuie căutată în respectul pe care omul îl oferă acestora. Regulile morale pe care copilul trebuie să învețe să le respecte le primește, în general, de la adulți, ceea ce înseamnă că acestea sunt complet elaborate, nu pe măsura cerințelor sale și pentru uzul lui, ci o dată pentru totdeauna și prin succesiune de la o generație adultă la alta. Însă, în cazul celor mai simple jocuri, regulile acestora sunt elaborate chiar de cei mici. Copii care încep să se joace sunt învățați treptat, de către copiii mai mari, să respecte legea și, de altfel, ei tind la această virtute, caracteristică demnității umane, care constă în a practica corect uzanțele jocului. Obiectul propriu-zis al primul capitol îl constituie comparația dintre două grupuri de fenomene: practica regulilor - modul în care copii de diferite vârste aplică efectiv regulile; conștiința regulii - modul în care copii de diferite vârste își reprezintă caracteriul obligatoriu, eteronomia sau autonomia proprie regulilor de joc.
Cartea "Judecata morală la copil" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Cartier (2006) și Didactică și Pedagogică (1980).