Născut in ultima zi a anului 1974, in Regatul Unit, Joe Abercrombie este atat scriitor, cat si editor. Absolvent al Universităţii de Psihologie din Manchester, contemporanul autor s-a mutat dupa terminarea facultatii la Londra, unde a locuit într-o suburbie și s-a angajat pe salariul minim la un post de televiziune, pregatindu-le ceaiul angajaților acesteia. Dupa doi ani a renunțat, dorind să devină editor de filme independent. A lucrat atunci pentru o serie de documentare, videoclipuri muzicale și concerte pentru diverși artiști. Aceasta munca ii oferea mult timp liber, pe care Joe s-a hotarat sa il investească începând cu anul 2002 in crearea unei trilogii fantasy. Susținut de familie, in anul 2004, Joe Abercrombie a finalizat primul sau volum. După un traseu îndelungat în care s-a confruntat cu respingerea din partea mai multor agenții literare din Marea Britanie, cartea a aparut in 2005 la editura Gollancz, fiind urmata de alte doua volume. Trilogia a adus editurii o cifra de afaceri neașteptată.