Publicat pentru întâia oară în anul 1993, romanul de spionaj semnat de celebrul John le Carre stârnește furori in Europa și nu numai. Deja știm stilul care l-a consacrat pe scriitor și îi urmărim cu sufletul la gură evoluția.
Primul roman al scriitorului post Război-Rece trebuia să fie cumva mai special, nu-i așa? Ei bine, acesta nu ne va dezamăgi nici de această dată și va reuși să ne stârnească interesul odată în plus. Acum, în centrul acțiunii avem o altă operațiune complicată, iar personajul principal, Jonathan PIne, este însărcinat să captureze un periculos traficant de arme. Fost soldat, integru și capabil de orice numai pentru a-și îndeplini misiunea, bărbatul începe să pună în practică un plan la care a reflectat vreme îndelungată. Astfel, ajunge să pornească într-o călătorie dificilă din care ține morțiș să se întoarcă în viața și, evident, cu prada râvnită.
Acțiunea se petrece pe mai multe continente, dar punctul fierbinte va fi la Cairo, unde eroul nostru dă de bucluc. O serie de evenimente stranii îl țin pe loc, iar misiunea sa este în pericol, o femeie misterioasă și rău intenționată își face apariția în peisaj și agonia pare să continue la nesfârșit.
După cum știm, scriitorul nu se va opri așa ușor, ba din contră. Astfel, ajungem să cunoaștem culisele unui joc murdar, în care sunt implicate figuri marcante ale vremii și politicieni de primă clasa. Eroul nostru nu reușește să înțeleagă in prima fază ce se petrece și de ce sunt atât de multe forțe externe implicate. Apoi, când conștientizează că viața îi este în pericol, își face ordine în gânduri și se reîntoarce cu forțe proaspete pentru a-și duce planul la bun sfârșit. Aici, pe teren neutru, nimeni nu este cine pretinde, iar povestea despre traficul de arme are mai multe ramuri decât ne-am fi închipuit. Autorul pune în scena un adevărat spectacol literar, asemănător unui film de acțiune, care te ține lipit de scaunul de la cinema până la ultima scenă.
Pagina cu pagină aflăm noi și noi secrete, cunoaștem noi și noi personaje și suntem pe punctul de a desluși misterul. Totuși, curios sau nu, de fiecare dată ceva se petrece și lucrurile scăpa de sub control. Cartea va inspira o mini-serie difuzată în premieră pe AXN, iar, mai târziu, va fi sursă de inspirație pentru scriitorii aflați la început de drum. Stocurile de pe piața literară se vor epuiza masiv, iar editura va fi nevoită să le suplimenteze. Astăzi, volumul poate fi găsit peste tot in lume, tradus in peste 40 de limbi de circulație mondială, iar pe site-ul nostru este disponibil în mai multe ediții: Univers (1998), RAO (2010).