Romanul “Pășunile raiului”, “Pastures of heaven”, în limba engleză, de John Steinbeck, a apărut în anul 1932 la editura Brewer, Warren & Putnam din New York, Statele Unite, fiind cel de-al doilea roman din palmaresul de peste douăzeci de romane ale autorului. Romanul reprezintă o autentică poveste a satului american și a oamenilor care caută un loc în care să se dezvolte în jurul pământurilor, creionând destinele unor personaje.
În România, romanul apare în anul 1975, la editura “Univers”, din colecția “Globus”, iar printre alte edituri care au publicat romanul putem aminti de editura “RAO”, 2006 sau editura “Polirom”, roma publicat în două ediții, prima din anul 2012, iar cea de-a doua în anul 2018.
John Ernst Steinbeck s-a născut la data de 27 februarie 1902, în orășelul Salinas din comitatul Monterey, din California, fiind un important scriitor american, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1962, precum și câștigătorul Premiului Pulitzer în anul 1940, pentru celebrul său roman din 1939, “Fructele mâniei”.
Tânărul John, termină cursurile școlare elementare în orășelul natal, pentru ca mai târziu să intre la Universitatea din Stanford, însă trebuind să se întrețină singur, nu reușește să frecventeze cursurile, muncind între timp pentru a-și câștiga existența. După patru ani părăsește Universitatea și pleacă la New York, unde încearcă să trăiască din scris, la o gazetă, însă nu reușește, lucrând prin diferite locuri fără a avea un punct de sprijin.
Pentru ceva timp, acesta trăiește pe o ambarcațiune din pescuit, reușind, să scrie o carte cu ajutorul unui prieten biolog, denumită “Marea lui Cortez”, carte în care Steinbeck oferă opinii literare, precum și opinii privind destinul uman.
Primul roman al autorului, “Cupa de aur”, apare în anul 1929, fiind o narațune care îmbină aventura cu romantismul, pentru ca peste trei ani, John să publice “Pășunile raiului”, carte de nuvele structurată sub forma unui microroman.
Printre cele mai importante romane scrise de John Steinbeck, putem aminti de “Șoareci și oameni”, 1937, “Fructele mâniei”, 1939, “La răsărit de Eden”, 1952 sau “Joia dulce”, 1954.
Microromanul “Pășunile raiului” de John Steinbeck, structurat în douăsprezece povestiri, prezintă povestea unui loc comun, un așa numit “topos” al raiului, intitulat “Las Pasturas del Cielo”, loc întipărit în memoria autorului, fiind amplasat în regiunea natală din Monterey, California.
Povestea prezintă o suită de întâmplări care au la bază apartenența omului la pământ, pentru a-și desfășura activitățile agricole, fiind un aspect des întâlnit în operele lui Steinbeck, opera având într-o măsură mică ceva din opera lui Liviu Rebreanu, din punct de vedere al topos-ului și din punct de vedere al țăranului în căutare de pământ.
Capitolele prezintă câte o poveste a unui personaj, însuflețit de dorință și având o coloristică aparte din punct de vedere sentimental, fiind foarte ușor asimilat în imaginația cititorului, care îl va îndrăgi de la prima apariție, însă acest joc al autorului cu destinul, este bine bun la punct, creând o legătură ce dăinuiește dincolo de cuvânt.
Autorul pune accent pe destin și pe un traseu al vieții, creat pentru a fi ascendent, dar, care se dovedește a fi pe parcurs o tranșantă poveste predestinată deziluziei, pentru ca în final totul să ducă la moarte. Apar povești alambicate, având laitmotive variate, de la personaje bolnave mintal, prostituate sau ucigași de păsări, până la aspecte de relaționare între tată și fiică ajunse prea departe, ori tablouri de groază din timpul unor execuții publice. Toate aceste povești au ca element principal imaginea casei, unde se află pășunea raiului, un loc care nu se dovedește a fi un tablou idilic, așa cum ar crede familiile care s-au încrezut în puterea paradisiacă a acestui loc.