Romanul “Strada sardinelor”, “Cannery Row”, în limba engleză, de John Steinbeck, a apărut în anul 1945, la editura The Viking Press, din New York, Statele Unite, fiind al zecelea roman din palmaresul literar al autorului, roman în care acesta oferă o perspectivă aparte unei zone din preajma unei fabrici de sardine, din Monterey, California, o zonă plină de farmec și de culoare, în care se perindă mai multe personaje cu temperamente diferite și destine plasate în oglindă.
În România, romanul apare în anul 2010, la editura Polirom, făcând parte din colecția Biblioteca Polirom, în format broșat, fiind și singura editură care a publicat opera, o altă reeditare fiind realizată în anul 2016, din colecția Top 10 +, în format broșat.
John Ernst Steinbeck s-a născut la data de 27 februarie 1902, în orășelul Salinas, Monterey, din California, fiind un important scriitor american, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură, 1962 sau al Premiului Pulitzer, 1940.
John, termină cursurile școlare elementare în orașul natal, pentru ca mai târziu să ajungă la Universitatea din Stanford, fiind silit să muncească pentru a se întreține, astfel că nu reușește să termine cursurile universitare.
Pentru scurt timp, acesta trăiește pe o ambarcațiune din pescuit, reușind, să scrie o carte cu ajutorul unui prieten biolog, denumită “Marea lui Cortez”.
Primul roman al autorului, “Cupa de aur”, apare în anul 1929, fiind o narațiune care îmbină aventura cu romantismul, pentru ca, peste trei ani, John să publice “Pășunile raiului”, carte de nuvele structurată sub forma unui microroman, una dintre cele mai mari capodopere scrise de Steinbeck.
Printre cele mai importante romane scrise de John Steinbeck, putem aminti de “Șoareci și oameni”, 1937, “Fructele mâniei”, 1939, “La răsărit de Eden”, 1952 sau “Joia dulce”, 1954.
Romanul “Strada sardinelor” de John Steinbeck reprezintă pentru literatura universală o altă perspectivă în ceea ce privește narațiunea, cursul poveștii având alte coordonate ghidate de către autor, din acest punct de vedere opera fiind lipsită de o intrigă anume, în schimb pitorescul și personalitatea personajelor, fiind adevăratele intrigi care adaugă profunzime operei.
Povestea reușește să acapareze cu un farmec aparte împrejurimile din portul orașului Monterey, Steinbeck, oferind o descriere detaliată a locurilor natale, fiind din acest punct de vedere un Panait Istrate, care pune accent atât de mult pe portul natal.
Pe de altă parte, acesta realizează o conexiune puternică între locație și oamenii care trăiesc în acest loc, aceste personaje având de-a face cu probleme legate de adaptare, fiind din acest punct de vedere niște neadaptați afundați în anumite vicii, care le încarcă toată activitatea din viața de zi cu zi.
Acțiunea principală a operei, se învârte în jurul personajului principal, Doc, un biolog marin, foarte apreciat de către comunitate, personaj care se plasează în centrul societății, acesta având o personalitate aparte în tot acest tablou maritim, fiind cel care înțelegea din acest punct de vedere fiecare vietate din port, însă, pe de altă parte fiind și un personaj ciudat și singuratic, având accese de furie în anumite pasaje din operă.
Celelalte personaje din roman sunt plasate în Palatul azil de noapte, aflat peste maidan, o zonă părăsită în care se perindă, Mack, Eddie, Hazel, Hughie, Gay sau Jones, personaje neadaptate în societate, care trăiesc din mila lui Lee Chong, un chinez care deține un magazine în zonă. Aici se naște o comunitate foarte bine legată, aceștia având întotdeauna cele mai bune intenții în societate, chiar dacă nu au un statut social delimitat, neavând bani sau bunuri materiale, aspecte esențiale în societatea modernă.
Pentru ca locul să fie și mai cosmopolit, din acest punct de vedere, în port se evidențiază un bordel, condus de matroana Dora Flood, fiind prezentate și fetele acesteia sau pe Frankie, un personaj marcant, care are probleme, dar care este înzestrat cu un suflet nobil, fiind de fiecare dată gata să ajute semenii din comunitate.
Pe de altă parte, avem personaje create în stilul lui Steinbeck, personaje de tipul lui Don Quijote, schițând personalitatea lui Henri, care construiește o barcă, cu care nu iese în larg, fiindu-i frică să navigheze.
Într-o societate care se axează din ce în ce mai mult pe latura materială și mai puțin pe cea sufletească, opera reprezintă o adevărată și profundă lecție de autenticitate și respect, reflectând mai multe personalități pure, care dau totul pentru comunitate, iar tot acest tablou rămâne un colț de rai în care Steinbeck își ascunde sufletul și pe de altă parte, îl oferă cititorului spre închiriere, pentru a se delimita de lumea avântată din jur.
Romanul a afost ecranizat în anul 1982, fiind regizat de David S. Ward și avându-i în prim plan pe actorii Nick Nolte, în rolul lui Doc, sau pe M. Emmet Walsh, în rolul lui Mack.