Jose Saramago - Eseu despre orbire

Publicat pentru întâia oară în anul 1995, romanul lui Saramago va face înconjurul lumii și va intra în topul celor mai căutate 100 de romane ale literaturii universale. Cartea prezintă o distopie greu de imaginat, o lume cu contraste apocaliptice greu de înțeles la prima vedere. După cum ne-a obișnuit, Saramago construiește un nucleu literar diferit și găsește inspirație pentru a surprinde cititorul cu profunzimea scriiturii sale.

Astfel, ne aflăm într-o lume aparent normală, în care personajele își trăiesc zilele obișnuite și întreprind acțiuni de rutină. În centrul acțiunii avem un medic oftalmolog, al cărui nume nu îl cunoaștem. Este important de menționat că, de aceasta dată, Saramago nu oferă identitate personajelor sale, doar ne prezintă câteva trăsături ale acestora, astfel vom putea să le identificăm pe parcursul întregului roman. Când medicul orbește subit, imediat după o consultație bizară, acțiunea romanului se schimbă dramatic, iar incursiunea lui Saramago devine de-a dreptul galopantă.

În numai câteva ore, apar din ce în ce mai mulți orbi, a căror boala nu poate fi diagnosticată clinic și despre care nu se știe nimic. În câteva zile, cazurile de înmulțesc, iar panica pune stăpânire pe întreaga societate. La nivel guvernamental, se decide carantinarea bolnavilor într-un spațiu special amenajat pentru o perioadă limitată de timp. Ceea ce la început părea o situație care poate fi ținută sub control de autorități, se transformă într-o adevărată nebunie. Zilele trec, iar boala aceasta ciudată se împrăștie cu o rapiditate ieșită din comun. Medicul, soția sa și alți zeci de oameni sunt aduși laolaltă într-un stabiliment care, cândva, a servit drept azil pentru persoanele cu boli mintale. Coincidență sau nu, acest loc devine „casă” pentru acești ochi năpăstuiți de soartă. Saramago construiește o poveste cu puternic impact emoțional și așterne în fața publicului toate trăirile personajelor sale. Aflăm, astfel, că singura care încă nu și-a pierdut vederea este soția medicului, care devine, mai apoi, călăuză orbilor într-o lume dominată de întuneric și spaimă.

Eseul lui Saramago este nebunesc, iar societatea dezumanizată imaginată de autor ne va șoca și ne va permite să descoperim o altă față a lumii. Aici, departe de lumea celor care încă văd, orbii lui Saramago se luptă să supraviețuiseră, și încă au speranța că își vor recăpăta viața de dinainte. Mâncarea adusă de forțele de ordine se împuținează, gurile de hrănit sunt din ce în ce mai multe, iar nebunia pune stăpânire pe mințile slabe ale orbilor.

Eseul lui Saramago este nu numai despre orbire, ci despre dezumanizare, mizerie și întuneric. Vor reuși personajele portughezului să iasă vii din această încercare, va răsări o nouă rază de lumină?

Cartea se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în mai multe ediții, după cum urmează: Polirom (2005), Polirom (2008), Polirom (2013).