În Portugalia, pe 16 noiembrie 1922 are să se nască unul dintre cei mai puternici scriitori ai țări din secolul al XX-lea. Pe numele său, Jose Saramago, a vândut milioane de exemplare ale cărților, a stârnit controverse și a făcut ca cel puțin 25 de țări să îi cunoască numele.
Provenind dintr-o familie modestă, acesta nu a avut parte de prea multă educație din cauza situației financiare, ci a urmat o școală profesională tehnică din care a profesat câțiva ani ca mecanic. După alte meserii ce nu aveau să îl caracterizeze, în 1947 scrie primul său volum de poezii ”Pământul păcatelor” pe care mai târziu îl renegă. Urmează o perioadă destul de confuză în viața sa pentru că timp de aproape două decenii nu mai publică nimic, însă revine în forță în 1977 cu romanul ”Manual de pictură și caligrafie” care se vinde rapid.
Stilul complex și metaforic îi aduce în anul 1998 Premiul Nobel pentru Literatură dar și alte numeroase premii onorifice din diferite țări. Ultimul său roman publicat înainte de deces este ”Călătoria elefantului” care ne pune în fața ochilor o nouă abordare a autorului.
Romanul ”Peștera” a fost publicat de către editura Caminho în anul 2000 în limba portugheză. Edițiile în limba română aparțin editurii Polirom și au fost publicate în anii 2005, 2009 și 2013.
Într-un sat de la periferia orașului trăiește olarul Cipriano Algor împreună cu fiica sa, Marta, și ginerele său, Marcal. Bărbatul își câștigă existența vânzând vase de ceramică unui centru comercial, însă cu greu, pentru că trebuie să le livreze el însuși cu o dubă care de abia mai merge. Într-o zi, Cipriano este anunțat că vesela de plastic este mult mai bună iar contractul său este rupt. De aici începe povestea peșterii.
Nemaiavând economii ci doar niște ceramică rămasă, olarul și fiica sa se decid să facă păpuși viu colorate care să reprezinte personaje trecute cum ar fi bufoni și sirene. Ei speră că le vor capta atenția celor de la centrul comercial și își vor putea continua visul. Între timp apar două personaje ce vor schimba puțin consistența familiei: un câine și o văduvă cu care Cipriano începe o relație.
Chiar când proiectul cu păpuși începe să ia amploare, Marcal este promovat și mutat într-un apartament în centrul orașului cu familia sa. Acest pas nu îl prea bucură pentru că are impresia că își va pierde independența și va trăi tot timpul înghesuit. Ei au crezut că este o veste bună mutarea în centrul orașului, aveau speranța că meseria lor va aduna zeci de oameni la ușă însă nu a fost așa. În oraș toți căutau vase ieftine din plastic și nici măcar legumele nu erau cultivate în aer liber.
Acest titlu, o metaforă a lumii, reprezintă cum orașele sunt atât de industrializate încât țăranii sunt văzuți ca niște oameni inutili pentru societate. Saramago susține că acest lucru a transformat lumea într-un ”cazinou uriaș” iar oamenii, dintr-o prioritate absolută, au ajuns să fie înlocuiți de mașinării care le fac treaba de 10 ori mai repede.