Una dintre cele mai marcante figuri ale literaturii spaniole din secolul al XIX-lea, s-a născut pe 18 octombrie 1824 în Cabra, o localitate din provincia Andaluzia, Spania. Provenind dintr-o familie aristocratică, Valera a fost educat într-un mediu cultural rafinat, ceea ce l-a pregătit pentru o carieră strălucitoare atât în domeniul literar, cât și în cel diplomatic.

Valera a studiat dreptul la Granada, pregătindu-se pentru o carieră în diplomație și politică. În anii următori, a avut ocazia să călătorească intens, ocupând diverse funcții în corpul diplomatic spaniol. A fost trimis în capitalele importante ale Europei, cum ar fi Napoli, unde a lucrat alături de celebrul diplomat și scriitor, ducele de Rivas.

În timpul petrecut în Napoli, Valera a avut numeroase aventuri amoroase și a fost influențat puternic de întâlnirea cu scriitorul Serafín Estébanez Calderón, care i-a deschis calea către o înțelegere mai profundă a literaturii spaniole.

În 1849, Valera s-a întors la Madrid, unde a continuat să scrie și să se implice în viața literară a capitalei, dar și să ocupe diverse posturi diplomatice, inclusiv la Lisabona, Rio de Janeiro și Washington. Cea mai înaltă poziție diplomatică pe care a deținut-o a fost cea de ambasador al Spaniei la Viena (1893 - 1895). Din păcate, la sfârșitul acestui mandat, Valera a fost afectat de o cecitate aproape totală, care l-a forțat să se întoarcă în Spania, unde a continuat să fie activ până la moartea sa.

În paralel cu activitatea diplomatică, Valera a avut o carieră politică remarcabilă, ocupând funcții importante în guvernul spaniol, inclusiv cele de deputat, senator și subsecretar de stat la Madrid. Aceste experiențe i-au oferit o perspectivă amplă asupra societății și politicii spaniole, influențându-i profund opera literară.

Deși Valera este cunoscut în primul rând ca romancier, el a început să scrie poezie și eseuri încă din tinerețe. A debutat cu Essais poetiques, iar mai târziu s-a implicat activ în jurnalism, redactând numeroase texte istorice, critice și chiar polemice. Una dintre cele mai notabile controverse ale sale a fost cea cu contesa de Pardo Bazan pe tema naturalismului, curent literar pe care autorul l-a respins. El considera că romanul ar trebui să fie o formă de poezie, nu o simplă descriere realistă a realității brute.

Pepita Jimenez, primul sau roman, a aparut in jurul varstei de 50 de ani (1874). Acest roman epistolar a fost remarcabil pentru stilul său concis și elegant, dar și pentru analiza psihologică profundă a personajelor, în special a celor feminine. Pepita Jimenez a marcat renașterea romanului spaniol și l-a consacrat pe Valera ca unul dintre marii prozatori ai timpului său.

După succesul acestui prim roman, Valera a continuat să scrie și să publice alte lucrări semnificative, cum ar fi Las ilusiones del doctor Faustino (1875), El comendador Mendoza (1877), Dona Luz (1879), Juanita la Larga (1895) și Morsamor (1899). Toate aceste romane sunt caracterizate de aceeași preocupare pentru analiza psihologică a personajelor și de un stil literar rafinat, dar și de o critică subtilă a societății spaniole.

Scriitorul spaniol a lăsat în urmă o operă vastă și variată, care a inclus piese de teatru și eseuri pe teme de religie, filosofie, istorie și politică. In plus, a tradus fragmente din Faust de Goethe și Dafnis și Chloe de Longus, contribuind astfel la îmbogățirea culturii literare spaniole. Corespondența sa cu personalități intelectuale ale vremii, precum Marcelino Menéndez y Pelayo și Leopoldo de Cueto, reprezintă un document valoros al gândirii și percepțiilor sale asupra epocii.

Deși a fost marcat de orbire în ultimii ani de viață, el a continuat să fie activ în sfera culturală și să influențeze generații de scriitori prin stilul său elegant și prin profunzimea analizei psihologice a personajelor sale. Valera a murit la 18 aprilie 1905 (Madrid), lăsând în urmă o moștenire literară de neprețuit. În ciuda trecerii timpului, operele sale rămân relevante și sunt apreciate pentru frumusețea limbajului și rafinamentul intelectual.

Opera: Sobre el Quijote (1861); Estudios críticos sobre literatura, política y costumbres de nuestros dias (1864); Pepita Jimenez (1873); Las ilusiones del doctor Faustino (1875); El comendador Mendoza (1877); Dona Luz (1879); Juanita la Larga (1895); Juanita la Larga (1895); Genio y figura (1897); Morsamor (1899).