Cunoscută drept una dintre cele mai de preț autoare romantice ale literaturii americane, Garwood dă viață unor povești extraordinare, iar emoția ei este una deosebită și se transmite cititorilor. Cumva, este o Sandra Brown mai modernă, care reușește să ne fascineze și să ne surprindă deopotrivă. Autoarea are un dar aparte, acela de a intra în pielea personajelor și de a duce poveste mai departe. La ea, suspansul este garantat, iar dragostea și răzbunarea sunt temele centrale.
Publicat pentru întâia oară în vara lui 1993, romanul de față este unul dintre cele mai citite din palmaresul autoare, dar și unul dintre cele mai traduse și mai controversate. Romanul o are în prim plan pe Alesandra, o fiică de rege, care are de înfruntat fel și fel de obstacole pentru a rămâne în viață și a duce mai departe legământul făcut răposatului ei rege. Rămasă orfană, tânăra se refugiază pentru o vreme la o mânăstire, deși viața în pustietate nu îi priește și nu este pe gustul ei. În zonă însă, dă târcoale un criminal feroce care ucide femei tinere pentru propria-i plăcere. Când niște rude îndepărtate îi propun să plece în Anglia, fata nu stă pe gânduri și acceptă.
Ajunsă aici, este sfătuită să se căsătorească cu un tânăr bogat, dar egoist, pe nume Colin, pentru a scăpa astfel de urmăritorii averii tatălui ei. Fata se îndrăgostește iremediabil de tânărul acesta fermecător, iar căsătoria lor pare inevitabilă. Când una dintre foste ei colege de la mânăstire dispare, Alesandra înțelege că pericolul este mai mare decât s-ar fi așteptat. Nimeni nu bănuiește cine ar putea fi criminalul odios care dă târcoale între atâtea familii nobiliare și, mai ales, nimeni nu înțelege care îi sunt motivele pentru care ucide fără milă. Cumva, de aici înainte cartea se transformă dintr-o scriere romantică într0una de mare succes, plină de suspans și de fel și fel de răsturnări de situație. Suntem cuceriți de maniera în care autoarea își expune eroii, readucând în prim plan pudoarea fetelor de odinioară, luptele pentru avere, puterea patriarhatului și nebunia unui veac demult apus.
Romanul este plin de mister, de tenebre și de strălucire, iar autoarea este convingătoare și curajoasă în a sa pledoarie. Suntem atrași într-un joc periculos, în care iubirea trebuie să ducă lupte crâncene pentru a izbuti, iar Alesandra și Colin au de străbătut cale lungă pentru a reuși să-și consolideze relația, dar, mai ales, pentru a scăpa din calea morții. Cine este acest ucigaș nemilos și de ce atacă doar în aceste ținuturi bogate? Face el parte din nobilimea vremii sau e numai o coincidență de loc și de circumstanțe? Toate aceste întrebări ne vor dăinui în minte până la final, iar autoarea adaugă, de la o pagină la alta, din ce în ce mai mult suspans. Cumva, suntem pierduți între agonie și extaz și vrem să deslușim cu orice preț misterele. Cartea poate fi găsită la noi în mai multe ediții: Leda (2001), Litera (2000), Litera (2002).