Kurt Vonnegut - Barba albastra

Când vorbim de science-fiction american trebuie să menționăm numele de Kurt Vonnegut. Acesta s-a născut într-o familie din înalta societate pe 11 noiembrie 1922 în Indianapolis. Când a început liceul, a dezvoltat o pasiune pentru clarinet și literatură, astfel că a început să scrie povestiri sau articole pentru revista școlii. Nu a vrut să urmeze meseria tatălui său, aceea de arhitect, și a mers la Universitatea Cornell pentru a studia biochimia. I s-a părut destul de plictisitor ce învăța, așa că a hotărât să devină editor și scriitor pentru ziarul privat al Universității. La vârsta de 30 de ani publică și primul său roman care nu va fi băgat în seamă, ceea ce a fost o mare dezamăgire. Din această meserie trebuia să întrețină o familie cu 7 copii, dintre care 4 adoptați din obligație, așa că a hotărât să schimbe stilul și să publice romane precum "Micul dejun al campionilor" sau "Bun venit în casa maimuțelor". Acestea l-au propulsat în lumea literară și a ajuns să fie un scriitor de best-seller mai repede decât și-ar fi imaginat.

Romanul "Barbă albastră" a fost publicat pentru prima oară în 1987 de către editura Delacorte. În limba română apare după doar 4 ani la editura Cartea Românească, fiind urmată de ediția Polirom din 2006.

Naratorul nostru de această dată este Rabo Karabekian ale cărui prime cuvinte sunt "V-am promis o autobiografie, dar ceva nu a mers prost în bucătărie...", poate de neînțeles momentan dar avem tot timpul să ne dăm seama ce a vrut să spună. El este paznic la muzeu și iubește să le răspundă vizitatorilor la întrebări despre artă. Are și o fiică, Celeste, cu care stă într-un apartament închiriat alături de un bucătar.

Într-o după-amiază Circe Berman, o vecină de a lui Rabo, se plimba pe una dintre plajele sale private. Când vine să o salute îi întinde mâna, dar este surprins de reacția ei. Aceasta în loc de salut, a întrebat cum i-au murit părinții iar după un răspuns satisfăcător s-au dus să bea ceva. După toate acestea, parcă începea să se formeze o legătură între ei, așa că Karabekian începe să petreacă mult timp împreună cu Circe pentru a-i vedea totuși și adevărata față. Cea mai mare problemă este că ea nu avea pic de respect față de lucrările de artă din casa lui și îi explorase fiecare bucățică din casă. Tot ce îi stârnise interes era hambarul de cartofi unde nimeni nu avea voie să intre. Acolo era studioul lui Karabekian, unde nu are voie să intre pic de lumină, pic de om sau aer măcar. A izolat toate ferestrele iar acest hambar devenise ceva atât de misterios încât se licitaseră sume mari pentru a vedea ce e acolo. Cu ajutorul lui Berman, bărbatul va înțelege că nu e nimic atât de spectaculos și va deschide ușa pentru a le arăta tuturor ce se ascunde de atâta timp acolo.