Despre Laurentiu Ulici
Critic literar roman si fost presedinte al Uniunii Scriitorilor Romane. S-a nascut la 6 mai 1943, la Buzau, si a absolvit liceul J. L. Caragiale din Ploiesti (1960), iar apoi, Facultatea de Filologie (1966) si Facultatea de Filosofie (1970) a Universitatii din Bucuresti. In 1973 si-a sustinut doctoratul cu o teza de teoria literaturii, se arata in „Dictionarul general al literaturii romane” aparut sub egida Academiei Romane (Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2009).
In anul 1959 a debutat cu poezie in Luceafarul. Primele sale texte critice au aparut, incepand din 1965, in revista Contemporanul, in a carei redactie a lucrat timp de peste doua decenii (1966-1989). Din 1990 a fost director al revistei Luceafarul. Primul sau volum volum de eseuri critice este intitulat Recurs, pe care l-a publicat in anul 1971. A detinut rubrici permanente in Contemporanul, Romania literara, Luceafarul, Amfiteatru, Ateneu, Tomis, Vatra, Cronica, Convorbiri literare si Astra.
In anul 1974 ii aparea o antologie comentata a unor poeti din perioada interbelica (Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Fundoianu, Maniu, Pillat, Vinea si Voiculescu), Cartea de aur (antologie, 1975), Biblioteca Babel (eseuri, 1978), Confort Procust (cronici literare, 1983, Premiul Uniunii Scriitorilor), Literatura romana contemporana (vol. I, 1995, Premiul Uniunii Scriitorilor), Dubla impostura (eseuri, 1995), O mie si una de poezii romanesti (antologie, 1997). Antologia sa Nobel contra Nobel a starnit un interes deosebit (I-II, 1988). Laurentiu Ulici a semnat si prefetele la numeroase editii de carte romaneasca si straina.
Si-a manifestat dragostea pentru limba romana si pentru folosirea ei in arta in scris, ocupandu-se mai mult de debutanti, in cronici literare, adunate apoi in patru volume Prima verba, ultimul aparut postum. Printre cele mai notabile lucrari ale sale se numara analizele profunde ale operei unor autori de prestigiu, precum si interpretarile ingenioase ale textelor clasice si contemporane. Cu o abordare atenta si meticuloasa, a reusit sa ofere o noua perspectiva asupra unor opere consacrate, in timp ce si-a exprimat aprecierea pentru talentele emergente din lumea literara romaneasca.
In paralel cu activitatea sa ca si critic literar, a fost implicat si in organizarea unor evenimente literare importante, contribuind astfel la promovarea literaturii romanesti la nivel national si international. Cu toate aceste contributii remarcabile, Laurentiu Ulici a ramas o figura de referinta in lumea literara romaneasca, inspirand si influentand generatii de scriitori si critici literari. De asemenea, Laurentiu Ulici a fost vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992-1994), apoi presedintele acesteia (1994-2000), precum si presedinte fondator al Aliantei Nationale a Uniunilor de Creatori (din 12 iulie 2000). Laurentiu Ulici a murit in noaptea de 15 spre 16 noiembrie 2000, in urma unei intoxicatii cu monoxid de carbon. Mostenirea sa literara continua sa traiasca in operele sale si in memoria celor carora le-a influentat viata si cariera.
Opera: Recurs (1971); Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga, Fundoianu, Maniu, Pillat, Vinea si Voiculescu (1974); Cartea de aur (antologie, 1975), Biblioteca Babel (eseuri, 1978), Confort Procust (cronici literare, 1983, Premiul Uniunii Scriitorilor), Literatura romana contemporana (vol. I, 1995, Premiul Uniunii Scriitorilor), Dubla impostura (eseuri, 1995), O mie si una de poezii romanesti (antologie, 1997); Nobel contra Nobel (I-II, 1988), Prima verba (I-II, 1975, 1978).