Învierea este ultimul roman scris de Lev Tolstoi, publicat pentru prima dată în anul 1899. Cartea reprezintă ultima mare lucrare de ficțiune a sa, apărută în timpul vieții sale. Tolstoi a intenționat ca acest roman să expună breșele din justiția și legile umane, precum și ipocrizia din cadrul instituției bisericești. Romanul explorează de asemenea filosofia Georgismului, al cărei susținător înfocat devenise Tolstoi spre sfârșitul vieții sale. A fost publicat inițial în foileton în popularul magazin săptămânal Niva.
Învierea prezintă povestea unui nobil pe nume Dmitri Ivanovich Nekhlyudov, în căutarea mântuirii pentru un păcat săvârșit cu ani înainte. Aventura pe care a avut-o cu o servitoare a dus la concedierea acesteia și trecerea ei spre lumea prostituției. Zece ani mai târziu, Nekhlyudov stă în juriul care o condamnă pe servitoare (Maslova) la închisoare în Siberia (pentru otrăvirea unui client care a bătut-o). Cartea prezintă încercările lui Nekhlyudov de a o ajuta pe femeie, dar se focusează pe conștiința morală și mentală a acestuia. Bărbatul merge să o viziteze în închisoare și în același timp discută și cu ceilalți deținuți, le ascultă poveștile și încet încet realizează că în spatele lumii aristocratice, este o lume mult mai vastă, invizibilă, cu multă cruzime, suferință și nedreptate.
Cartea a fost mult așteptată de către criticii literari ai vremurilor respective și a depășit în vânzări Anna Karenina și Război și Pace. Deși a depășit orice așteptare în momentul apariției, astăzi, Învierea nu este la fel de faimoasă ca lucrările scrise de Tolstoi înaintea sa.
Cartea a avut parte de multă cenzură din partea editorilor. Textul complet și precis a fost publicat abia în anul 1936. Mulți editori și-au printat propriile versiuni crezând că Tolstoi a renunțat la orice drept de copyright, la fel cum făcuse și în cazul celorlalte cărți ale sale. De fapt, Tolstoi a reținut toate drepturile și le-a donat celor din Doukhbors, pacifiști ruși ce sperau să emigreze în Canada.