„Alice în Țara Minunilor” este una din cele mai cunoscute povești ale literaturii universale. Scrisă de britanicul Charles Lutwidge Dodgson, sub pseudonimul Lewis Carroll, cartea a apărut pentru prima dată în 1865, la editura Macmillan and Co. Povestea s-a bucurat încă de la început de o populariate imensă, mai ales în rândul copiilor, și rămâne până în ziua de azi una din cele iubite povești fantastice. Cartea a fost tipărită în nenumărate ediții și a fost tradusă în peste 100 de limbi de-a lungul anilor, având o puternică influență în cultură și literatură.
Istoriile literare spun că povestea din „Alice în Țara Minunilor” s-a născut, de fapt, în una din călătoriile autorului din 1862. Acesta promisese unui prieten că va petrece o după-amiază cu cele trei fiice ale sale, Lorina, Alice și Edith. În timpul călătoriei cu barca, pentru a face timpul să treacă mai ușor pentru cele trei fete, autorul le povestește despre Alice, o fetiță în căutarea unei aventuri. Fetelor le-a plăcut povestea atât de mult, încât l-au rugat pe Dodgson să o scrie. Deși această versiune inițială a poveștii lui Alice s-a pierdut, Dodgson a elaborat o variantă mai complexă într-o altă călătorie cu cele trei fete, în urma căreia a început să lucreze și la manuscris. Surprinzător este faptul că autorul nu era la vremea respectivă un scriitor aspirant. Dodgson, de fapt, era un simplu profesor de matematică la colegiul Christ Church din Oxford. Singura legătură pe care o avea cu literatura erau câteva poezii. Mai degrabă, autorul era pasionat de fotografie, în special de portrete.
„Alice în Țara Minunilor” debutează cu prezentarea unei fetițe de șapte ani pe nume Alice, care, plictisită și dornică de aventură, observă un iepure alb vorbitor care poartă un ceas în buzunarul de la haină. Îl urmărește și ajunge înr-un loc cu multe uși încuiate de mai multe dimensiuni. De aici începe cu adevărat aventura. Pe parcursul poveștii, Alice se micșorează și crește la loc sau își modifică anumite părți ale corpului (ca atunci când i se lungește gâtul), ca urmare a înghițirii unor poțiuni sau atunci când mănâncă tort sau ciuperci. Fata întâlnește o mulțime de personaje ciudate, fiecare cu povestea ei. Reușește să sperie niște șoricei vorbind despre pisica ei, primește sfaturi de la o omidă și este invitată la ceai, unde stă alături de Iepurele de Martie, un Pălărier și un Hârciog, care doarme buștean. Aceștia, află Alice, sunt condamnați să stea permanent la ceai. Îi spun o mulțime de ghicitori fetei și îi pun întrebări. La un moment dat renunță și pleacă și ajunge astfel să întâlnească Regina și regatul ei de cărți de joc. Încearcă, mai mult forțat, să joace un joc de crochet cu Regina, dar totul se termină în haos. În cele din urmă, Alice este acuzată că de furt. Revoltată, le spune celor din regat că sunt „doar niște cărți de joc”, iar aceștia, furioși, o atacă. Nu aflăm însă deznodământul acestui atac, căci dintr-o dată Alice este trezită din vis de sora ei, pe același tăpșan unde văzuse Iepurele Alb la începutul poveștii.
Fascinantele aventuri ale lui Alice au vrăjit cititorii secole de la apariție. Cartea lui Lewis Carroll a inspirat numeroase adaptări în cinematografie, dintre care amintim animația produsă de Walt Disney Production în 1951 sau filmul regizat de Tim Burton din 2010. De asemenea, povestea a fost adaptată și în piese de teatru, și a inspirat mai multe jocuri pentru copii și parcuri tematice.