Liviu Rebreanu, prozator, dramaturg român și membru de seamă al Academiei Române. Cunoscut publicului larg în special pentru romanul „Ion", Rebreanu avea să ofere scrieri memorabile literaturii universale. Își face debutul literar în revista „Luceafărul” cu povestirea „Codrea". În aceeași revistă aveau să apară și următoarele scrieri, "Ofilire", "Nevasta" și „Răfuiala".
Rebreanu este cunoscut pentru înclinația către literatură și pasiunea pentru scris încă de la o vârstă fragedă. Începe să scrie romane realiste și expune, prin intermediul personajelor sale, viața românească autentică. Căci Rebreanu este un „arhitect” al vieții simple, el expune cu franchețe lumea celor din păturile de jos ale comunității și creionează inteligent trăsăturile de caracter ale personajelor principale.
Mai târziu, Rebreanu pătrunde într-un alt univers literar și își îndreaptă atenția spre un alt stil. Autorul ajunge să redacteze romane polițiste și chiar își încearcă norocul cu câteva romane istorice. După moartea sa, iese la iveală faptul că Rebreanu a ținut chiar și un jurnal intim pe care nu l-a publicat însă niciodată. Se fac cunoscute însă câteva detalii interesante notate de scriitor și referiri la călătoriile întreprinse în Germania și Franța.
Romanul „Adam și Eva” avea să apară în 1925 și este încadrat în rândul romanelor de dragoste semnate de Rebreanu. Diferit de toate scrierile sale anterioare, având drept temă centrală problema reîncarnării și credința în viața de apoi, manuscrisul lui Rebreanu avea să cunoască succesul imediat.
Cartea este de-a dreptul fascinantă, iar emoțiile descrise de autor par atât de reale încât cititorul aproape le poate simți. Povestea de iubire descrisă de autor este una aproape fantastică, ușor ar putea fi catalogată drept ireală. Căci este o iubire perfectă, ideală, împlinită, o iubire sublimă. Personajele însă sunt construite de așa natură încât cititorul va rămâne uimit.
Cunoaștem, așadar, două persoane care se caută pretutindeni, care se îndrăgostesc nebunește și își poartă dragostea prin toate viețile pe care le parcurg de a lungul cărții. Prin urmare, Rebreanu își poartă personajele prin mai multe etape și dimensiuni temporale și spațiale, acestea cunoscând mai multe vieți și luând de fiecare dată totul de la început. De aici și trimiterile la reîncarnare și credința în alte vieți.
Cei doi protagoniști sunt, încă de la început, în căutarea iubirii perfecte, a partenerului ideal. Când în sfârșit se întâlnesc, Rebreanu schimbă „regulile jocului" și își supune personajele unor încercări cel puțin stranii. De aici înainte, cartea devine o incursiune într-un univers necunoscut atât eroilor, cât și cititorului.
„Câte vieți însumează o viață?”, asta se întreabă Rebreanu într-un pasaj meditativ al cărții. Ei bine, 7 vieți terestre trebuie să parcurgă omul pentru a regăsi viața adevărată. Este important să menționăm faptul că cifra 7 va fi laitmotivul romanului, iar simbolistica sa este una deosebită.
Suntem martorii unui traseu neobișnuit prin mai multe vieți, șapte la număr, pentru regăsirea sinelui și descoperirea vieții adevărate. Goana pentru întâlnirea iubirii idilice nu se oprește nici un moment, ci se accelerează odată cu reîncarnarea personajelor principale.