Liviu Rebreanu - Calvarul

Liviu Rebreanu, născut pe 27 noiembrie 1885, în Târlișua, a fost un cunoscut dramaturg român, membru al Academiei Române. Este considerat întemeietorul romanului modern în literatura română și unul dintre marii scriitori români ai secolului al XX-lea.

Cartea "Calvarul", publicată pentru prima oară în anul 1919, spune povestea lui Remus Lunceanu sub forma unor însemnări personale. Volumul începe cu un avertisment din partea autorului, în care îi spune cititorului care este proveniență însemnărilor. Acestea aparțineau unui poet foarte tânăr și necunoscut. Acesta a ales să-și curme viața în clipa în care a înțeles că între el și oamenii la care ținea foarte mult s-a deschis o prăpastie. Moartea în sine nu e dureroasă, ceea ce este îngrozitoare este calea până la aceasta, căci acolo se spulberă speranțele, sângerează inimile, se sfârșesc sufletele. În urma tânărului a rămas, stropit cu sânge, un teanc de foi. Autorul le-a răsfoit din curiozitate, mai apoi, citindu-le cu luare aminte. Ele conțineau povestirea unei agonii zbuciumate, azvârlite pe hârtie într-o grabă înfrigurată, în ultimele ore de viață ale scriitorului. În redactarea poveștii, Rebreanu a schimbat majoritatea numele, care în original erau purtate de unele persoane mai mult sau mai puțin cunoscute. Apoi, a suprimat unele pasaje care i s-au părut că îngreunează fără folos mersul poveștii, precum și supărătoarele repetiții de fapte și expresii. În final, pentru a ușura citirea, a grupat povestirea în capitole cu titluri pe care le-a desfăcut în părți numerotate. La final, autorul ține să precizeze faptul că toate cele povestite de tânărul poet dispărut sunt lucruri întâmplate aevea, dacă pe alocuri cartea pare a fi un roman, de vina este doar viața care este cel mai iscusit romancier din lume. 

Primul capitol al cărții, intitulat "De ce", conține ultimele ore din viața tânărului. Remus avea treizeci și unu de ani, unele persoane îl credeau mai tânăr, deoarece este slab, iar alții considerau că e mai bătrân, din cauza părului care albise timpuriu. Deși multă lume i-a spus că ar fi un om simpatic, tânărul era de părere că puțin l-au iubit, poate că, de fapt, nimeni nu l-a iubit cu adevărat. Avea o sumedenie de prieteni când lucrurile mergeau bine, însă aceștia dispăreau atunci când avea nevoie de ei. A fost mereu un om modest și timid, gălăgia îngrozindu-l, poate dacă nu ar fi fost așa, acum nu ar mai fi fost nevoie să se recomande cu atât stăruință. Însă, revolverul era lângă el, dacă întorcea ochii îi vedea gura neagră și "butoiașul" amenințător. Trebuia să se grăbească, orele îi erau numărate, rămânându-i atât de puține. Se apropiau zorile, iar el nu își dorea să mai prindă răsăritul soarelui. Se însurase la o vârstă la care alții visau la amante care se schimbau ca și cămășile. Tina, soția lui, era drăguță și bună, fiind singura persoana de care era aproape sigur că îl iubea, pe lângă mama lui. Aveau împreună trei copilași, o fetiță și doi băieți, aceștia fiindu-i toată mângâierea în viață și toată averea.

În ultimul capitol al cărții, care portretizează punctul critic al acelei nopți, Remus constantă că a privit moartea de multe ori în față de-a lungul vieții, și nu i-a fost niciodată teamă, mai frică fiindu-i de viață. Moartea este cea care sfârșește fraza vieții, doar viața îi chinuie pe oameni, moartea îi tămăduiește. La ivirea zorilor apropie gura țevii de tâmplă, mângâind trăgaciul, doar o apăsare ușoară mai despărțindu-l de cealaltă lume.

Cartea "Calvarul" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediții, și anume: Editura pentru Literatură (1965), Hoffman (2017), Alcalay (1919), Liviu Rebreanu (2004) și Viața Românească (1921).