Ion a apărut în anul 1920, după ce lui Liviu Rebreanu i-a luat mai mult de șapte ani să-l elaboreze. Această operă literară poate fi considerată primul roman obiectiv și realist din literatura română. Se reușește creionarea cât mai detaliată a viziunii lui Liviu Rebreanu asupra mediului rural românesc, acest lucru fiind posibil prin două caracteristici specifice: autenticitatea universului creat și personajele de o complexitate remarcabilă.
Acțiunea acestui roman este împărțită în două, „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, acestea două fiind la rândul lor structurate în șase, respectiv șapte capitole.
Romanul Ion prezintă realitatea satului ardelean la începutul secolului al XX-lea și anume lupta pentru avere și pentru pământ, într-un univers local unde statutul social al unei persoane este dat de averea pe care o deține. Toate acestea justifică și acțiunile personajelor. Soluțiile găsite de Liviu Rebreanu sunt: căsătoria lui Ion cu Ana, o fată înstărită din sat, deși nu o iubește, cununia Floricăi cu George pentru simplul fapt că are pământ și măritișul Laurei, fata învățătorului Herdelea cu Pintea, nu din dragoste ci pentru că acesta nu vrea zestre. Ion al Glanetașului este personajul central al cărții și reprezintă cu brio satul din acea vreme și mentalitatea clasei rurale și a timpurilor de atunci.
În altă ordine de idei, satul mai este prezentat și în contextul în care austro-ungarii dețineau controlul administrativ și politic în acea perioadă. Personajele principale are romanului se găsesc în conflict permanent cu autoritățile, Rebreanu reușind să prezinte obiectiv realitatea social-concretă a raporturilor dintre instituțiile statului și oamenii de rând. Pătura socială a intelectualilor se dovedește a fi cea mai afectată, deoarece organele abilitate incearcă de fiecare dată să înăbușe conștiința asupririi naționale. Oamenii reușesc însă prin diverse metode să protesteze: Titu Herdelea, un poet în devenire are aspirații entuziaste, avocatul Victor Grofșoru exploatează căile legale pentru a milita pro emanciparea socială și națională, profesorul Spătaru este de factură extremistă.