Autor francez de renume mondial, celebru pentru o serie de scrieri și povești extraordinare, are o poveste de viață nemaipomenită și devine treptat preferatul lumii libere. Se naște în Franța unor veacuri tulburi, iar apoi se stabilește o vreme în Germania. Este încarcerat o perioadă, iar această experiență îi va servi drept sursă de inspirație pentru scrierile de mai apoi. Este cunoscut pentru romanele sale pline de succes și pentru maniera diferită în care se raportează la lume, personaje și evenimente. Deși trăiește vremuri tulburi, nu se lasă influențat de acestea și scrie cu o sensibilitate debordantă și o capacitate de evocare extraordinară. Adesea, el devine centrul romanelor sale și este unul dintre puținii autori care recunoaște când se află în pană de idei. Mărturisește, într-un jurnal secret, că multe scrieri au luat viață dintr-o nevoie stranie de exteriorizare.
Este atras de lumea veche, de istorie și civilizație, dar mai ales de poveștile unor oameni simpli, care, în opinia lui, au înfăptuit lucruri mărețe. Fiecare personaj este extraordinar, fiecare emoție este bine conturată, iar poveștile lui devin cunoscute în întreaga lume. Poveștile lui vor fi traduse și adaptate la filme și piese de teatru, fapt ce îi va spori celebritatea. Dar autorul nu caută să fie celebru, el doar vrea să devină vocea oamenilor, să le spună povestea, să ajungă la sufletele celor ca el.
Opera prezentă este una dintre cele mai apreciate pe care autorul ni le-a oferit. Fiecare personaj și fiecare paragraf ne va fascina și ne va purta într-o deosebită călătorie biografică. Prin urmare, cartea spune povestea scriitorului însuși, iar pledoaria sa devine din ce în ce mai stranie și mai liniară. Fiecare aventură ne oferă emoție, iar vremurile pe care le-a trăit acesta ne vor înfricoșa și uimi deopotrivă. Celine este curajos, iar eroii îi sunt asemeni lui. Cumva, luăm parte la fel și fel de evenimente, care mai de care mai ciudate, iar războiul este flagelul care divizează societatea europeană și, indirect, și viața eroului și povestitorului nostru. El reușește să treacă de grele obstacole, să dea viață unui vis și să facă orice pentru a-l duce la îndeplinire. Fiecare moment este amplu dezvoltat, fiecare trimitere, fiecare licărire, toate sunt momentele noastre de descătușare. Cotidianul său devine el nostru, iar neputința lui Celine este a noastră, a tuturor. Când ne așteptăm mai puțin, luăm parte la fel și fel de evenimente remarcabile, iar viața în exil, în Germania și Danemarca, este și ea povestită pe îndelete.
Cartea cuprinde evenimente puternice din punct de vedere emoțional, fapte pe care autorul știe cum să le îndulcească și cum să ni-le prezinte fără să ne inducă o stare de șoc. Totuși, nu ne va putea menaja de tristețe și emoție. În cele peste 300 de pagini, Celine știe să se poarte cu cititorul său și știe să-l poarte în mai multe locuri. Cartea este de găsit pe site-ul nostru, în mai multe ediții, după cum urmează: Univers (2010), Univers (2009), Leda (2011).