Lucian Blaga - Mesterul Manole

Lucian Blaga, născut în județul Alba, a fost un eseist, filosof și dramaturg român. A debutat în anul 1910 în ziarul "Tribuna", cu poezia "Pe țărm". A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena, unde a obținut titlul de doctor în filosofie în anul 1920. Își publică primul volum de poezii, intitulat "Poemele luminii", în anul 1919, iar prima sa dramă, "Zalmoxe", un an mai târziu, în ziarul "Voința".

Drama expresionistă în cinci acte "Meșterul Manole", publicată pentru prima oară la Sibiu, în anul 1927, fiind reprezentată pe scenă la 6 aprilie 1926, la Teatrului Național din București, are la bază cunoscuta legendă populară a Mânăstirii Argeșului. Domnitorul Radu Negru își dorea să ridice cea mai frumoasă mânăstire din țară. Pentru aceasta, a decis să-l angajeze pe meșterul Manole, cunoscut ca fiind cel mai bun zidar al acelor vremuri, alături de echipa lui formată din 9 oameni. În timpul construcției, zidurile mânăstirii se tot surpau, domnitorul amenințându-l pe Manole că îi va ucide pe el și pe echipa lui dacă acest lucru continuă să se întâmple. Deranjat de modul în care a decurs construcția mânăstirii, Manole are un vis într-o noapte, în care i se spune că dacă vrea ca zidurile mânăstirii să rămână în picioare trebuie să încorporeze în ele o persoană foarte dragă lui sau oricărui membru al echipei. În următoarea dimineață, acesta le povestește visul sau celor din echipă, stabilind ca prima soție care va veni să aducă prânzul soțului ei să fie cea care va fi zidită în pereții mânăstirii, pentru a o face să reziste. A doua zi, Manole o vede cu tristețe pe soția sa, Mira, care era și însărcinată, cum se apropie de ei. Începe să se roage la Dumnezeu să înceapă ploaia și furtuna, pentru a o opri pe Mira, determinând-o, în final, să se întoarcă din drum. Însă, dragostea acesteia pentru Manole era mult mai puternică decât orice furtună, aceasta continuându-și drumul. Apoi, Manole începe să se roage din nou, însă nimic nu a putut-o opri pe Mira. Când a ajuns la ei, Manole și constructorii lui i-au spus că vor să joace un mic joc, care presupunea contruirea unor ziduri în jurul corpului ei. Ea a acceptat fericită, dându-și seama mult prea târziu că nu era vorba chiar de un joc, implorându-l pe Manole să o elibereze, însă el a trebuit să-și țină promisiunea, în felul acesta construindu-se cea mai frumoasă mânăstire. După ce mănăstirea a fost finalizată, domnitorul i-a întrebat pe Manole și pe constructori dacă ar putea vreodată să construiască o clădire mai frumoasa ca aceasta, ei spunându-i că mai mult ca sigur ar putea construi o clădire mai mare și mai frumoasă pentru altcineva. Auzind aceste lucruri, domnitorul a dat ordin ca acești să nu mai fie lăsați să coboare de pe acoperișul mânăstirii, în felul acesta considerând că previne construirea unei clădiri mai frumoase și mai mari. Pentru a reuși să coboare de acolo, meșterii au construit niște aripi de lemn, cu care au încercat să zboare de pe acoperiș. Însă, unul după unul, aceștia au căzut la pământ, balada încheindu-se cu moartea tuturor constructorilor.

Cartea "Meșterul Manole" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în șapte ediții, și anume: Albatros (1983), Eminescu (1977), Dacia Traiană (1927), Agora (2008), Ars Longa (1995), Univers (1974) și Dacia Traiană (1927).