M. Lermontov - Demonul

Denumit de multă vreme ”poetul Caucazului”, Mihail Iurievici Lermontov a fost scriitor, poet dar și pictor de origine rusă. După moartea lui Alexandru Pușkin, acesta a devenit reprezentantul Romantismului din Rusia dar a dat și startul nuvelei psihologice în țara sa. S-a născut într-o familie respectabilă și poate și de aceea a avut parte de cele mai bune studii de la școală până la Universitatea din Moscova, secția Psihologie. Nu se știe însă de unde a moștenit talentul de a scrie însă totul a început la 13 ani cu câteva poezii infantile.

De-a lungul vieții a reușit să publice doar un volum de poezii în 1841. Următoarea încercare a fost cu trei volume însă acestea au fost mutilate de cenzură și au fost publicate post-mortem. Pentru un autor cu o carieră de doar șase ani, Lermontov a lăsat în urmă peste 30 de poezii mari și 600 de poezii mici, un roman și 5 drame, ce au reprezentat o adevărată valoare pentru lumea rusă.  Printre cele mai cunoscute lucrări se numără: ”Mascarada”, ”Un erou al timpului nostru” sau ”M-a înșelat Bucuria. Nu pe tine te iubesc”.

Poemul ”Demonul” este considerat o capodoperă a Romantismului european. Acesta a fost scris între 1829 și 1839 dar a fost publicat abia în 1842 după moartea autorului. Dacă vrei să te delectezi cu versiunea în limba română, pe site-ul nostru poți găsi următoarele ediții: editura Cartea Rusă, 1948, 1950 și 1952; editura pentru Literatura Universala, 1966 sau editura Arania din 1991.

De la o înălțime astrală, Demonul privește suspinând minunata lume a Caucazului. Totul este minunat, de la râurile ce se ondulează ca niște șerpi la strălucirea muntelui Kezbek însă totul se schimbă când vorbim de oameni. Toți suferă de o singurătate nedefinită însă cred că au puteri nelimitate asupra naturii. Atunci Demonul se mută în Georgia unde peisajele sunt scoase din basme însă nu provoacă locuitorilor nici măcar un surâs. Aici locuiește și fiica prințului Gudal, Tamara, într-un palat de cleștar. Ce o face atât de specială? Frumusețea sa incomparabilă taie răsuflarea oricui, chiar și Demonului care s-a îndrăgostit de ea din prima. Fata este în așteptarea nunții, curtea sa a fost curățată cu grijă, mirele să grăbește să ajungă împreună cu o caravană de cămile însă aici intervine tragicul. Mirele este prins de tâlhari și omorât iar bucuria nunții se transformă brusc în pregătiri de înmormântare. Demonul, fiind acum fără rival, încearcă să o cucerească pe Tamara însă ea, credincioasă fiind, se duce să se roage la toate mânăstirile pentru a-și găsi liniștea. Păzită de îngerul său, Demonul avea foarte mici șanse să se apropie de ea, însă într-o noapte a depășit această barieră și s-a apropiat de ea. Fata a murit iar îngerul său i-a salvat sufletul ducându-l în Paradis, doar acolo găsindu-și liniștea.  

Criticii au acceptat cu ușurință romanul, ba chiar cel mai mare critic al vremii, V.G. Belinsky, spune că a devenit pentru el ”măsura adevărurilor, sentimentelor și frumuseții”. Problema a fost la adepții Realismului, cum ar fi V. Zaitsev și  A. Novodvorsky care au adus poemului numai cuvinte batjocoritoare și l-au ridiculizat până-n pânzele albe.