Marin Mincu - Avangarda literara romaneasca

Marin Mincu, născut la 28 august 1944 în Slatina (Olt), a fost un critic literar, istoric, romancier și eseist român. A fost profesor la trei universități italiene (Torino, Milano și Firenze), și la două universități din România (București, Constanța).

A introdus termenii de "textualism" și "autenticism", scriind și promovând activ poeții generației anilor '80, '90, dar mai ales ai generației anilor 2000, publicându-le poeziile în antologii precum "Poezia română actuală", "Generația 2000", "O panoramă critică a poeziei românești din secolul al XX-lea". A scris numeroase romane, printre care: seria Intermezzo și Jurnalul lui Dracula - premiat în Italia. A fost un traducător activ, atât în italiană cât și în română, dar și redactor al editurii Pontica.

Cartea "Avangarda literară românească" începe cu o introducere, destul de elaborată, în avangarda literară românească, continuând cu poeme avangardiste scrise de Urmuz, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Suly, Gherasim Luca, Gellu Naum, etc.

"Noțiunea de avangardă literară are de mult un sens acceptat de aproape toată lumea; dincolo de orice definiție procustiană, ea indică totdeauna o schimbare profundă în modul de a concepe și de a structura obiectivul literaturii. Se vorbește în general de o ruptură violentă la toate nivelele: tradiția este răsturnată și reconsiderată, gustul dominant al epocilor anterioare este contestat, structurile formale și manifestele estetice sunt negate, raporturile consacrate dintre emitentul de text și referentul-destinatar sunt deplasate într-o direcție sau alta în mod arbitrar, etc."

Cartea lui Marin Mincu are mai ales un caracter demonstrativ, ea voind să ilustreze amploarea și valoarea mișcării literare de avangardă, pe care apoi vor crește și se vor dezvolta direcțiile și structurile noi ce dau varietate poeziei actuale.

Apariția revistelor românești de avangardă programatică coincide cu etapa de reconstrucție în avangardismul european, prin durata lor de apariție, acestea acoperind un traseu bine conturat de la 1922 până la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial: "Contimporanul" (1922-1932); "75 H.P" (1924); "Punct" (1924-1925); "Integral" (1925-1928); "Urmuz" (1928); "unu" (1928-1932); "Alge" (1930, 1933); "Liceu" (1932); "Viața imediată" (1933); "Pinguinul" (1937); "Meridian" (1934-1936, 1941-1945), etc.

"Avangarda literară românească se manifestă destul de unitar, fie ca forme de expresie, fie ca manifeste estetice; chiar dacă se pot depista cronologic mai multe tendințe, acestea polarizează într-un efort comun de sinteză, ce va fi rezumat teoretic în termenul de integralism."

Revista "Contimporanul", lansată pe 3 iunie 1922, sub îndrumarea lui Ion Vinea și a lui Marcel Iancu, inaugura o primă direcție a avangardei românești. Reținând propunerile esențiale ale diverselor curente contemporane, mișcarea de avangarda de la "Contimporanul" sintetizează pozitiv, trașând viitoarea direcție integralistă ce va conține contribuția fundamentală a întregului avangardism românesc. Nu e de mirare că un artist precum Constantin Brâncuși va fi prezent în expoziția internațională din 1924, organizată de "Contimporanul".

"Revista de sinteză modernă, Integral se vrea emancipată de toate ismele, propunând o viziune critică asupra acestora prin delimitări violente și radicale. În articolul manifest se exaltă 'stilul marilor epoci' născute din 'cunoaștere și desperare reținută', adăugându-se că 'aceleași cauze nasc stilul celei de acum'."

Revistele ce apar după "Integral", vor continua linia deja trasată, având cam aceeași colaboratori. Prin "Urmuz" (1928), scoasă de Geo Bogza, dar mai ales prin "unu" (1928-1932), se continuă aceeași linie, impunându-se tot mai tiranic mitul precursorului Urmuz.

"În spațiul literaturii române de avangardă, primul scriitor care posedă 'cunoștiința critică' a transformărilor necesare în interiorul discursului literar este Urmuz, despre care și Eugen Ionescu susține că ar fi 'unul din precursorii revoltei literare universale'."

Cartea "Avangarda literară românească" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: Minerva (1983), Minerva (1999) și Pontica (2006).