Marin Preda - Intrusul

Marin Preda a fost unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului trecut, și mai ales ai stilului tradiționalist. S-a născut pe 5 august 1922 în Siliștea-Gumești în familia lui Tudor Călărașu. Copilăria sa va fi portretizată în romanul Moromeții, unde el va avea rolul mezinului familiei. Începuse să scrie încă din școală așa că se mută la București împreună cu fratele său, Nilă . În 1941 primește postul de corector la ziarul Timpul, unde va debuta în scurt cu nuvela "Pârlitu". Începe să frecventeze cenaclul Sburătorul, unde va impresiona pe toată lumea cu nuvela Calul, iar de atunci a fost de neoprit în ale scrisului. A avut probleme din cauza cenzurii însă a reușit să ajungă mulțumit pe plan financiar. Când a publicat Cel mai iubit dintre pământeni, Partidul Comunist l-a retras imediat de pe piață însă după revoluție ne-am putut bucura din plin de el.

Romanul "Intrusul" a fost publicat pentru prima dată în 1968 la Editura pentru Literatură. Au urmat apoi numeroase ediții, printre care Minerva  în 1974, Cartex în 1998 sau Curtea Veche în 2011, pe care le găsiți pe site-ul nostru în stare foarte bună.

Nu cred că cineva mai pune la îndoiala faptul că Marin Preda are un talent aparte de a crea personaje triste, ghinioniste sau bătute de soartă. Asta ne va prezenta și acum, un tânăr pe nume Surupăceanu care încearcă din răsputeri să iasă din sărăcie și să ajungă cu o condiție socială și financiară mai bună. Asta cerea un efort imens dar el era gata să renunțe la tot pentru a o lua de la capăt. Soartă însă nu a fost de acord cu planurile lui, când credea că îi mergea cel mai bine primește o lovitură de zile mari. Nu renunță. Se ridică și continuă cu pași mici și cu credință în Dumnezeu că va reuși. Nimeni nu voia să îl ajute dar el rămânea calm când auzea refuzurile și își spunea că așa e mai bine. Ajunge să practice meseria de electrician și în același timp să fie admis în Partidul Comunist, un alt detaliu pe care Preda ținea să îl menționeze în majoritatea operelor. Când va avea nevoie de ajutor, partidul îi va oferi doar slujba de portar, meserie în care nu era nevoie să interacționeze cu nimeni. Încercările sale de a face bine altor oameni sunt răsplătite cu pedepse crunte, poate de aici și proverbele românești în acest sens. De aceea se credea un intrus. Totul era pe dos în viața sa, în goana după un nume nu a reușit să facă nimic decât să sufere și să vadă cum oamenii pe care îi credea prieteni îl lasă baltă. Nu își găsea locul, soția nu îl putea ajuta pentru că nu i se confesa, gândurile îl măcinau și pe interior dar și pe exterior. Oricare dintre noi putem ajunge în situația lui și din acest motiv trebuie să învățăm din greșelile sale, care sunt frecvente, să învățăm să îi facem față vieții așa cum Surupăceanu nu a reușit să o facă.