Probabil una dintre cele mai cunoscute opere al literaturii noastre, „Iona” a lui Sorescu avea să devină obiect de studiu în marile colegii ale țării și subiect de bază la examenul de bacalaureat. Sorescu, după cum bine știm, este un clasic al literaturii noastre, un arhitect măreț al cuvintelor, un geniu neînțeles, care, alături de Eminescu, ocupă treapta cea mai de sus a literaturii românești. Iubit și urât deopotrivă, prieten și dușman al regimului in care îi este dat să trăiască, Sorescu nu se lasă intimidat și poartă o luptă crâncenă pentru a-și face vocea auzită. Cumva, numele său era astăzi între cele mai strălucitoare pe care literatura le-a oferit de-a lungul vremii, iar țara noastră este mândră să ofere publicului o astfel de moștenire.
Sorescu scrie mult, dar lucrarea de față este probabil cea care îi demonstrează talentul absolut, cea care îl definește întru totul și cea care ii aduce celebritatea nesperată. O poveste extraordinară despre viață și moarte, despre lume in întreg ansamblul său, despre împlinire și abandon. Metaforele despre oferite publicului său va șoca și va cuceri in același timp, iar sfârșitul unei lumi nu a avut niciodată valențe amare și sensibile in același timp. Ideea de renaștere din propria moarte vine ca o concluzie sinceră a autorului, ca o conștientizare a lumii decadente de care se desparte. Singurătatea personajului principal este atent exploatată in paginile lucrării, iar personajul central este un alter-ego al autorului. Metafora supremă se dezlănțuie in fața noastră, iar întreaga lume a personajului este cuprinsă în burta unei balene. Curios lucru, amuzant pe alocuri, am putea spune.
Totuși, la o analiză mai atentă, vom fi șocați să descoperim cât este de inovativ Sorescu și ne va stârni curiozitatea prin puterea lui extraordinară de evocare. Cartea devine stranie și tristă la un moment dat, iar cititorul începe să înțeleagă toate gândurile și ideile personajului central. Cumva, toată neputința acestuia ar putea fi comparată cu toată neputința lumii, cu toate necazurile omenirii și cu toate încercările de a răzbi și de a merge mai departe. Crearea este o revelație artistică deosebită, un elogiu adus vieții, o nebunie de-a autorului, o încercare de descătușare a minții și o încercare de eliberare a sufletului.
Captivitatea fizică este numai un pretext, iar barierele lumii reale sunt cu mult mai reduse decât cele ale lumii imaginare. Cumva, personajul lui Sorescu este greu de înțeles și, deși condiția lui nu este tocmai una confortabila, el lasă cititorului puterea de a speră. Presiunea gândurilor și imposibilitatea evadării sunt elementele cele mai pregnante in cartea de față. Totuși, Sorescu se dovedește și de această dată un adevărat maestru al peniței.
Cartea poate fi găsită pe site-ul nostru în mai multe ediții, după cum urmează: Editura pentru Literatură (1968), Fundația Marin Sorescu (1995).