Mario Vargas Llosa - Adevarul minciunilor

Conversație la catedrală, Mătușa Julia și condeierul sau Paradisul de după colț, sunt doar câteva titluri din întreaga carieră a lui Mario Vargas Llosa. A început să citească încă de mic și apoi a urmat facultatea de drept și literatură la Universitatea San Marcos. A crescut în totalitarism așa că toată viața va condamna acest regim în operele sale pentru că i-a frânt aripile spre libertate. Pentru a-i distruge visul de a deveni scriitor, tatăl său l-a trimis la Academia Militară dar asta a ținut doar un an deoarece au urmat cele două căsătorii cu femei din familia sa. În 1958 va face o călătorie în jurul Amazonului ce îi va oferi inspirația de a scrie iar în anii '60 deja ajunsese cunoscut la nivel național. Chiar pentru anul 2023 pregătește o nouă operă și ar trebui lăudat pentru că la frumoasa vârstă de aproape 90 de ani încă mai uimește întreg mapamondul.

Colecția de eseuri "Adevărul minciunilor" a fost publicată pentru prima dată la editura spaniolă Seix Barral în anul 1990. În limba română apare nouă ani mai târziu la editura Allfa și în 2006 la editura Humanitas.

23 de romane vor fi comentate și povestite pentru ca cititorii să înțeleagă cum trebuie citit un roman. Această forma a genului epic este construită pentru a ne introduce în lumi fictive, unele greu de imaginat și altele extrem de realiste, și adeseori sunt numai minciuni. De ce sunt categorizate ca minciuni? Ei bine, aceste minciuni sunt pentru a completa limitarea și frustrarea vieții reale și pentru a ne face să pășim pe alte meleaguri atunci când ne e greu. Printre textele comentate se numără Moarte la Veneția, Tropicul Racului, Străinul sau Marele Gatsby, iar vorbele lui Llosa vor fi foarte ușor de înțeles. În ediția publicată în 2002 au mai apărut zece titluri și sperăm că vor apărea și în edițiile următoare că tare de ajutor sunt comentariile. Totul a pornit de la o amintire. Într-o zi autorul și-a dat seama că hispanicii aveau voie să citească doar ceea ce le dădeau voie inchizitorii, texte ce nu ar fi dăunat sănătății mintale sau spirituale. Argumentul lor era că romanele mint mereu iar oamenii vor cunoaște alte realități ce sunt inutile pentru ei. Asta s-a întâmplat și în regimurile politice din timpul și de după cel de Al Doilea Război Mondial, însă acum majoritatea țărilor au ridicat cenzura. Romanul ne permite să trăim amintiri ce nu ne aparțin și de aceea este un adevăr mincinos, rămâne în mintea noastră însă nu putem povesti cum am trecut prin pereți precum Harry Potter sau ne-a înghițit o balenă ca în Iona. Ce este interesant este că autorii de literatură sunt singurii ce îndrăznesc să spună adevăruri pe care istoricii sau geografii nu le pot spune. Asta ține și de realism și irealism însă să fie serioși, nu este mai bine când citiți ficțiune în loc de un manual școlar?