Martin Heidegger - Originea operei de arta

Romanul “Originea operei de artă”, “Der Ursprung des Kunstwerkes”, în limba germană, de Martin Heidegger, a apărut în anul 1950, fiind mai exact un amplu tratat de filosofie scris între anii 1935 și 1937, acesta fiind publicat după mai bine de zece ani la editura Reclam, din Leipzig, Germania.

Opera oferă o amplă radiografie asupra noțiunii de artă în societate, trecând prin teritorii complexe ale psihologiei, științei, sociologiei sau esteticii, toate aceste aspecte îmbrăcând un teritoriu metafizic desprins din filozofia autorului, dar și un amplu teritoriu al adevărului în artă, adevăr ce cuprinde chiar și istoria.

În România, romanul apare în anul 1982, la editura Univers, în format cartonat și broșat, după o traducere realizată de Gabriel Liiceanu, iar printre alte edituri care publică romanul în România, putem aminti de editura Humanitas, din colecția Paradigme, 1995, în format cartonat, cu supracopertă.

Martin Heidegger s-a născut la data de 26 septembrie 1889, în orașul Meßkirch, din regiunea sud-vestică a germaniei, Baden, fiind un important filozof german, unul dintre cele mai importante figuri în materie de filozofie din secolul al XX-lea.

Crește în orașul natal, urmând cursurile de bază, din anul 1909, acesta urmând teologia în Freiburg, neterminând cursurile și mergând spre filosofie, acolo unde este atras de științele naturii și de matematică.

În anul 1913, acesta devine doctor în filosofie, pentru ca zece ani mai târziu, să ajungă un important profesor al catedrei “Universității din Marburg”.

Din anul 1928, acesta devine un important profesor în filosofie, preluând frâiele prestigioasei catedre din Freiburg, după ce filosoful Edmund Husserl se pensionează.

În anul 1927, scrie cea mai reprezentativă operă “Ființă și timp”, punând astfel bazele ontologiei și aducând în prim plan noi ideologii artistice legate de filozofie.

Printre cele mai importante opere semnate de celebrul filosof german, putem aminti de “Kant și problema metafizicii”, 1929, “Ce înseamnă a gândi”, 1954 sau “Tezele lui Kant asupra ființei”, 1963.

 Romanul “Originea operei de artă” de Martin Heidegger reprezintă o operă ce intervine pe latura artistică a creației, autorul îmbinând astfel aspectele filozofice cu cele din artă, totul fiind la limita dintre frumusețea artei și adevărul din spatele acestora.

Autorul vorbește și despre originea artei sau a artistului, astfel că această origine a artei apare atunci când artistul își desăvârșește opera, aparând implicit în universul acesta și artistul, acest element omniscient care reprezintă zeul estetic al unei creații artistice.

Pe de altă parte, Heidegger vorbește despre relația dintre artist și arta sa, care comunică și care nu pot funcționa una fără cealaltă, esența fiind cea care devine elementul primordial între cele două coordonate, arta, nu poate exista fără artist, cum artistul, nu poate exista fără artă.

În altă ordine de idei, Heidegger oferă o perspectivă legată de adevăr, dar și despre istorie, cele două elemente fiind și ele folosite ca elemente ce coexistă, astfel că, în funcție de filozofia desprinsă de acesta, vorbește despre adevărul care se plasează undeva la mijloc, între lumea creată de artist în operă și pământul, anume realitatea, astfel că se crează această dispută între cele două elemente, care ajung să se compenseze, sau să se ascundă una de cealaltă, adevărul fiind undeva la mijloc, sau oferind un adevăr în același timp cu realitatea.

Făcând o trimitere la “Ființă și timp”, autorul vorbește și despre lumea prezentă în acea operă de artă, astfel că totul în acest nou univers creat de artist capătă valențe ce pot pune cap la cap existențe, tematici și lumi diferite, atemporale, ce nu au un curs firesc, acest lucru fiind cumva în contradicție cu viziunea acestuia asupra existenței.

Autorul propune prin această operă o nouă perspectivă în ceea ce privește relația dintre cele două elemente încastrate într-un proces artistic, totul căpătând valențe atipice, demne de un teritoriu vizionar ce nu țin de o coordonare spațio-temporală, scriitorul fiind un zeu, născut în lumea creată de un alt zeu, din realitatea lui perceptibilă, iar opera, fiind un teritoriu ce poate debloca valențele ființei în timp și în existențialismul schițat de acesta în opera sa celebră “Ființă și timp”.