Mary Shelley - Frankenstein

Romanul „Frankenstein” al scriitoarei Mary Shelley a fost publicat prima dată în 1818 la editura Lackington, Hughes, Harding, Mavor, & Jones în Anglia, anonim. Abia la a doua ediție, apărută în 1823, cartea a fost atribuită autoarei. La momentul apariției primei ediții, „Frankenstein” a primit critici pozitive, inclusiv din partea unor autori importanți ca Sir Walter Scott. Odată cu apariția romanului sub numele Mary Shelley, au apărut criticile care o acuzau de „influență feminină” și care considerau romanul doar o imitație a celor scrise de tatăl autoarei. În ciuda acestora, „Frankenstein” a căpătat din ce în ce mai multă popularitate și Mary Shelley asista la prima reprezentație a romanului său în 1823. Romanul este la fel de apreciat și astăzi, BBC News adăugând „Frankenstein” pe lista celor 100 de romane cu cea mai mare influență în noiembrie 2019.

Mary Shelley era fiica scriitorilor William Godwin și Mary Wollstonecraft. Deși mama ei a murit la scurt timp după naștere, tatăl ei i-a oferit o educație aleasă, iar Mary a fost înconjurată de scriitori și politicieni de când era copil. Astfel a ajuns să-l cunoască pe Percy Shelley, cu care avea să se căsătorească mai târziu, împotriva voinței tatălui ei. De aceea, aceștia pleacă în Franța, alături de sora lui Shelley, Claire Clairmont. Aceasta avea o prietenie strânsă cu Lord Byron, unul din cei mai cunoscuți poeți britanici. În călătoriile celor patru în Germania și Elveția, Mary, Percy și Byron au pus la cale un concurs, și anume, cine putea să scrie cea mai bună poveste horror. În cele din urmă, Mary a câștigat concursul și astfel a apărut „Frankenstein”.

„Frankenstein” este un roman epistolar, format din scrisorile căpitanului Robert Walton și ale surorii acestuia, Margaret Walton Saville. Într-o expediție a căpitanului Walton la Polul Nord, acesta îl descoperă pe Victor Frankenstein, aproape înghețat. Acesta îi povestește că a ajuns acolo din cauza greșelilor comise. Walton află că Frankenstein făcea parte dintr-o familie înstărită și că a studiat chimia. După ce mama sa a murit, el a aprofundat studiul și a reușit să găsească metoda prin care să aducă la viață obiecte neînsuflețite. Astfel, el încearcă să creeze un humanoid, dar când îi vede forma finală, Frankenstein fuge. Se întâlnește cu un fost prieten și îl duce la locul faptei, dar își dă seama că monstrul creat de el a scăpat. Se îmbolnăvește și este îngrijit de prietenul său. Când își revine, află că fratele său a murit și merge la Geneva. Vede creatura și crede că este vinovat de moartea fratelui său. Mai mult, fata care avusese grijă de fratele său este acuzată de crimă. Frankenstein fuge în munți, unde se întâlnește cu monstrul său. Acesta îi povestește de primele zile ale sale în singurătate, cum a învățat să vorbească de la o familie la care stătea ascuns și cum căra lemne pentru aceștia și despre faptul că îi era frică de modul în care arăta, realizând că oamenii se vor speria de el. Încearcă să se împrietenească cu familia, dar toți fug, în afară de tată, care era orb. Creatura îi cere lui Frankenstein să îi creeze un companion, o femeie, argumentând că și el are dreptul la fericire și amenințându-l că dacă nu va face precum dorește, îi va ucide pe cei care îi sunt dragi. Frankenstein acceptă propunerea, de frică, dar lucrurile iau o întorsătură drastică atunci când realizează că poate pune specia umană în pericol și distruge proiectul început. Creatura se răzbună, așa cum promisese, iar Frankenstein devine martorul propriei tragedii.

Creatura din „Frankenstein”, deși numită adesea greșit după creatorul ei, este unul dintre cele mai faimoase personaje din cărți. Romanul lui Shelley a inspirat multe ecranizări, printre care cele mai cunoscute aflându-se filmul din 1931, produs de Universal Studios, în regia lui James Whale, avându-l în rolul principal pe Boris Karloff.