Mateiu Ion Caragiale, cel dintâi fiu al marelui Ion Luca Caragiale, s-a născut la București în anul 1885 și a decedat la vârsta de 50 de ani, în anul 1936. S-a remarcat prin romanele și poeziile sale, impunându-se mai ales prin apariția sa stranie și prin stilul în mare parte conservator. Prima sa pasiune a fost heraldica, urmată rapid de romane și poezie. A fost considerat de criticii vremii ca fiind diferit de tatăl său prin comportament, dar și prin caracterul particular al scrierilor sale. Mateiu Caragiale a reușit de-a lungul vremii să creeze în operele sale momente izolate, absolut tulburătoare, care nu pot fi imitate.
Romanul Craii de Curtea-Veche a apărut în anul 1929 la editura Cartea Romanească. Roman interbelic, este considerat a fi cea mai grandioasă lucrare a autorului, acestuia luându-i peste două decenii pentru a-l termina.
Titlul romanului a fost inspirat dintr-o anecdotă de-a lui Ion Luca Caragiale, publicată de acesta în revista “Vatra“ . Romanul a devenit celebru prin stilul său unic, care surprinde Bucureștiul de secol XIX și mai ales dezbaterile aprinse care aveau loc între intelectualii români ai vremii. Personajele principale fac parte din categoria nobililor, bine cunoscuți pentru viciile și comportamentul lor extrem. Întregul mediu este unul corupt, tabloul în care personajele se configurează este întunecat și misterios, acestea din urmă având un destin cumplit.
Cele trei personaje principale: Pantazi, Pirgu și Pasasia, aparțin unei lumi boeme și dezordonate, fiind paradoxali prin modul în care se comportă. Scriitorul-narator ia parte la închipuirile celor trei, creionându-le trăirile și obiceiurile. În timp ce Pasasia și Pantazi aparțin mai mult de nobilimea locală, Pirgu face parte dintr-o lume mult mai joasă, în care influența și caracterul de cea mai joasă speță sunt la ordinea zilei. Romanul începe cu capitolul “Întâmpinarea Crailor“, unde Caragiale ia parte la fanteziile celor trei, pentru ca mai apoi acesta să îi întâlnească în cel de-al doilea capitol, “Cele trei hagialâcuri“, la birtul din Covaci. Cea de-a treia parte, “Spovedanie“, surprinde birturile din București ale secolului XIX, acțiunea mutându-se în final în “Asfințitul Crailor“, unde eroii se regăsesc în casa Arnotenilor.
Narațiunea este mult prea stângace, iar finalul unul întunecat. Povestirea este condusă de un acut sentiment de originalitate, naratorul conturând un tablou plin cu descrieri îngrămădite. De-a lungul timpului, romanul Craii de Curtea-Veche a produs o serie de discuții referitoare la formula literară. Deși debutează cu narațiune la persoana I care induce în eroare și trimite cu gândul la lirică, în roman nu se poate vorbi de evocare sau confesiune. Personajele nu sunt reflecții ale eului liric, așa cum au afirmat unii critici, ci mai degrabă acestea se inventează, imaginându-și biografia. Criticii literari au recunoscut că prozatorul a dat dovadă de o stilistică rafinată, plină de subtilități. Ovid Crohmălniceanu afirma că specificul lui Caragiale este reprezentat de “ancorarea în real“ și “gustul caricaturii“.
În anul 2001, Observatorul Cultural a clasat opera pe locul întâi în categoria romanului românesc al secolului XX, popularitate asemănătoare cu cea a celebrului roman Ulyse de James Joyce. Notorietatea romanului a făcut ca acesta să fie ecranizat în filmul “Craii de Curtea-Veche”, în regia lui Mircea Veroiu. La 30 decembrie 2018, BNR a scos o monedă din aur, prin care a sărbătorit împlinirea a 90 de ani de când romanul a fost publicat.
În anticariatul nostru, se pot găsi mai multe ediții ale romanului: Cartea Românească (1929), Minerva (1972), Eminescu (2005), Editura de Stat pentru Literatură și Artă (2008).