Ultimul Cato

Momentan acest titlu nu se află în stoc. Intră în pagina de produs, și alege să fii notificat prin email când reintră în stoc!


Nu a scris prea multe cărți însă a reușit să se afirme prin stilul său asemeni lui Dan Brown. Vorbim despre Matilde Asensi ce s-a născut pe 13 iunie 1962 în orașul spaniol Alicante.  Încă din copilărie a fost pasionată de lectură, uneori citind chiar și în pauzele de la școală, și tot din acea perioadă a început să scrie scurte nuvele. A studiat jurnalismul la Universitatea din Barcelona și a profesat la Radio unde a fost manager de știri locale. După câțiva ani și-a dat seama că nu mai are timp să scrie și să citească așa că s-a mutat în Valencia și s-a angajat în domeniul de sănătate publică pentru a-și putea duce vocația la următorul nivel. La vârsta de 37 de ani publică primul său roman, Camera de chihlimbar, ce va fi tradus în 35 de limbi și va capta atenția cititorilor de pretutindeni. Când a publicat în 2003 Originea pierdută, a creat multe controverse pentru că a fost acuzată de plagiat. Acuzațiile au ajuns tocmai până în Bolivia și asta pentru că a  menționat câteva cuvinte despre Expediția Madadi. Autoarea așteaptă cu nerăbdare ca măcar un roman de al său să fie transformat în film sau serial însă din cate oferte a primit de la regizori și producători, nu a acceptat niciuna.
Romanul "Ultimul Cato" a fost publicat pentru prima dată la editura spaniolă Plaza&Janes în anul 2001. În limba română apare opt ani mai târziu la editura Humanitas.
Protagonista romanului și în același timp naratoarea este o călugăriță pe nume Ottavia Salina. Ea era o persoana recunoscută având în vedere că era cea mai înaltă autoritate în domeniul paleografiei din cadrul Arhivelor Vaticanului. Toată aventura sa începe când în Grecia este găsit cadavrul unei victime etiopiene în urma unei prăbușiri de avion. Acesta avea niste semne ciudate tatuate pe corp printre care și șapte cruci și litere grecești ce formau cuvântul stauros, adică tot cruce. Ottavia era singura ce putea desluși misterul acesta și de ea depindea viața tuturor bisericilor creștine. Cadavrul devenea din ce în ce mai ciudat pentru că în locul unde a fost găsit, s-au descoperit trei lemne ce păreau a fi scoase din crucea lui Hristos. Călugărița împreună cu gardianul Kaspas și arheologul Farag Boswell, încep să cerceteze așa zisa Staurophylakes, o formațiune ce se intitula Paznicii adevăratei cruci. Erau greu de găsit însă Ottavia își amintește că a citit la un moment dat despre ei într-o carte. Era vorba despre Divină comedie ce îi ducea exact acolo unde aveau nevoie. Autorul cărții se pare că ar fi fost unul dintre cei mai importanți membrii ai formațiunii și se pare că în opera sa a lăsat instrucțiunile de pătrundere în sectă. Asta le-a adus în față cel mai greu test al vieții lor, ispășirea celor șapte păcate capitale. Vor trece prin șapte orașe și în fiecare li se va arăta păcatul, ca într-un final să reușească să își îndeplinească țelul.


sus