Despre Max Frisch
Dramaturg, eseist si romancier elvetian cunoscut pentru lucrari precum Andorra si Homo Faber. Opera sa este caracterizeaza printr-o descriere ironica a problemelor cu care se confrunta omul intr-o societate tehnologica. Frisch s-a nascut la 15 mai 1911, la Zurich, si a crescut intr-un mediu conventional al clasei sociale de mijloc. Moartea subita a tatalui sau l-a fortat sa renunte la studiile de filologie si literatura germanica la Universitatea din Zurich si sa devina jurnalist pentru a se intretine pe sine si pe mama sa. A fost corepsondent la un ziar, calitate in care a calatorit pe scara larga.
O misiune pe coasta Dalmatiei a inspirat primul sau roman, Jurg Reinhart: Ein sommerliche Schicksalsfahrt (1934, Jurg Reinhardt: A Summer's Journey), care mai tarziu a fost scurtat considerabil pentru a servi ca portiune initiala a fictiunii in proza extinsa a autorului J'adore ce qui me brule-oder die Schwierigen (1943). Aceste doua naratiuni dezvaluie preocuparea timpurie a lui Frisch fata de tema cautarii adevaratei identitati a omului.
In 1937, descurajat din cauza lipsei de atentie critica, Frisch a jurat ca nu va mai scrie niciodata. Astfel, si-a reluat studiile cu ajutorul unui prieten de familie. A obtinut o diploma universitara in arhitectura, domeniu pe care l-a urmat cu succes dupa serviciul militar (pana in 1954). Unul dintre proiectele sale in calitate de arhitect a fost Parcul de agrement din Zurich. In anul 1939, cand a fost inrolat in armata, a inceput insa sa tina un jurnal, care a fost publicat in 1940 sub numele de Blatter aus dem Brotsack (Pagini dintr-un rucsac).
In anul 1944, incurajat de un critic de drama, Frisch a scris prima sa piesa, simbolica Bin oder Die Reise nach Peking, urmata de baroc Santa Cruz (1944). Anii razboiului si-au pus amprenta asupra dramaturgului, iar productia sa initiala, Nun singen sie wieder (1945) evoca intr-o maniera emotionanta patosul si agonia conflictului. Als der Krieg zu Ende war (1949), mai conventionala ca structura, trateaza tema recurenta a lui Frisch a responsabilitatii si vinovatiei. Incapacitatea intelectualilor de a expune raul si de a lua atitudine impotriva lui i se pare lui Frisch a fi un factor major in ascensiunea si suprematia nazismului.
Comedia ironica a lui Frisch, Don Juan oder die Liebe zur Geometrie (1953), trateaza criza de identitate a unui rationalist care vrea sa contemple geometria Naturii, dar a carui faima il condamna la rolul de iubit si seducator. Frisch a fost adesea comparat cu Friedrich Durrenmatt, ale carui piese au fost puse in scena in aceleasi teatre. Pentru o perioada au fost prieteni.
In anul 1958, Frisch a fost distins cu prestigiosul premiu Georg-Buchner. In acelasi an l-a intalnit la Paris pe scriitorul austriac Ingeborg Bachmann; relatia lor s-a incheiat la inceputul anilor ’60. Au locuit impreuna la Roma cu Bachmann si in aceasta perioada a scris una dintre cele mai cunoscute piese ale sale, Andorra. Datorita opiniilor sale politice, Frisch a fost supravegheat de serviciile secrete elvetiene. Intr-una dintre lucrarile sale tarzii de proza eseistica, asa-numitul Fragebogen, Frisch a intrebat: „Esti sigur ca esti cu adevarat interesat de conservarea rasei umane, odata ce tu si toti oamenii pe care ii cunosti nu mai traiti?”.
In anii 1980, Frisch si-a impartit timpul intre Elvetia si New York, unde isi cumparase un apartament. In 1986 a fost distins cu Premiul pentru literatura Neustad, iar in urmatorul an a fost invitat sa sustina un discurs in cadrul congresului “Forumul pentru o lume fara arme nucleare si supravietuirea omenirii de la Moscova”, gazduit de Mihail Gorbaciov. In anul 1989 a publicat Schweiz ohne Armee? Ein Palaver (in engleza: Schweiz ohne Armee? Ein Palaver). Aceasta a devenit un bestseller. Frisch a murit pe 4 aprilie 1991, in timp ce se pregatea pentru cea de-a 80-a aniversare. Inmormantarea, pe care Frisch o planuise cu oarecare meticulozitate, a avut loc la 9 aprilie 1991, la Biserica Sf. Petru din Zurich.
Opera: Antwort aus der Stille (1937); Stiller (1954, Eu nu sunt Stiller); Homo Faber (1957); Mein Name sei Gantenbein (1964, Numele meu fie Gantenbein); Dienstbuchlein (1974); Montauk (1975); Der Mensch erscheint im Holozan (1979); Blaubart (1982); Wilhelm Tell fur die Schule (1971) – romane. Nun singen sie wieder (1945); Santa Cruz (1947);Die Chinesische Mauer (1947); Die Chinesische Mauer (1942); Als der Krieg zu Ende war (1949); Graf Oderland (1951); Biedermann und die Brandstifter (1953); Don Juan oder Die Liebe zur Geometrie (1953); Die Grosse Wut des Philipp Hotz (1956); Andorra (1961) – piese de teatru. Triptychon. Drei szenische Bilder (1978); Jonas und sein Veteran (1989).