Despre Max Gallo
Nascut la 7 ianuarie 1932 la Nisa, Gallo este un romancier, eseist, biograf, membru al Academiei Franceze si om politic francez de origine italiana. Fiu al unor imigranti italieni - tatal sau, originar din Piemont, a parasit scoala dupa ce a obtinut certificatul de absolvire, iar mama sa este din regiunea Parma, locuieste cu familia la Nisa. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, tatal sau s-a alaturat rezistentei. Ocupatia si eliberarea l-au marcat pe Max Gallo si i-au dat gustul pentru istorie, in timp ce tatal sau l-a orientat spre studii tehnice pentru a deveni functionar public. A obtinut un CAP (certificat de formare profesionala) de mecanic-montator, apoi un bacalaureat de matematica si tehnica la liceul Parc-Imperial.
La varsta de 20 de ani a intrat in serviciul public ca tehnician la RTF, apoi a plecat la Paris pentru a studia pentru a deveni controlor tehnic. In parallel a studiat istoria. In 1957, in plin razboi algerian, si-a facut serviciul militar ca meteorolog la Le Bourget, unde, impreuna cu Jean-Pierre Coffe, a fondat un ziar antimilitarist. Dupa ce a promovat examenul Propedeutique lettres, a devenit profesor auxiliar la Chambery si, in 1960, profesor la liceul Massena. Dupa ce a obtinut un doctorat in istorie, a devenit conferentiar la Universitatea din Nisa si, in 1968, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris.
In anul 1976 l-a cunoscut pe François Mitterrandm iar in 1983 a fost numit secretar de stat, purtator de cuvant al celui de-al treilea guvern Pierre Mauroy. El a contribuit la modernizarea acestei functii, inspirandu-se de la purtatorul de cuvant al Casei Albe, in special prin crearea unei sali de presa la Palatul Elysee si prin introducerea unui raport oficial catre mass-media dupa Consiliul de Ministri. A parasit guvernul in 1984 pentru a se dedica mai mult operei sale literare si pentru a-si exercita mandatul de deputat european (1984-1994).
A fost un scriitor prolific si a publicat un numar mare de carti, adesea in numar mare. Primele sale romane, pe care le-a descris ca fiind "fictiune politica", au fost publicate sub pseudonimul Max Laugham. Intr-un stil literar pe care el insusi il numeste "romane istorice", care consta in a se baza pe resurse istorice, adaugand in acelasi timp experienta si sentimentele sale personale cu privire la evenimente, el transforma istoria intr-un roman. Gallo este, de asemenea, autorul unei serii de biografii ale unor mari personalitati istorice precum de Gaulle, Cezar, Victor Hugo si Napoleon, a caror carte a fost publicata in patru volume si vanduta in peste 800.000 de exemplare.
In anul 2000 a candidat pentru prima data pentru locul ramas vacant in urma mortii lui Jean Guitton la Academia Franceza. Deoarece niciun candidat nu a obtinut majoritatea de 15 voturi necesara pentru a fi ales, alegerile au fost declarate nule. In 2007 a candidat din nou, de data aceasta pentru scaunul nr. 24, ocupat anterior de Jean-François Revel. A fost ales la alegerile din 31 mai si a fost primit la 31 ianuarie 2008 de catre Alain Decaux.
La 28 mai 2015 a recunoscut ca sufera de boala Parkinson, declarand ca "boala schimba relatia scriitorului cu el insusi, cu alti scriitori si cu lumea asa cum este ea". A murit la 18 iulie 2017, la varsta de 85 de ani. Funeraliile sale religioase au avut loc la Paris, in biserica Saint-Étienne-du-Mont. Max Gallo este inmormantat in cimitirul din Speracedes (Alpes-Maritimes), in mormantul alaturat celui al parintilor sai.
Opera: L’Italie de Mussolini (1964); La baie des anges (1975); Les hommes naissent tous le meme jour (in 2 volume – 1978, 1979); Une affaire intime (1979); La Fontaine des innocents (1992); L (1998);e regard des femmes (1991); Napoleon: le chant du depart (1997); Napoleon. L'immortel de Sainte Helene (1997); De Gaulle (1998); Victor Hugo 2001; Les Chretiens. Martin, le manteau du soldat (2002); Cesar imperator (2003); La Croix de l’Occident. Par ce signe tu vaincras (2005); La Croix de l’Occident. Paris vaut bien une messe (2006); Les Romains (2006, in patru volume); Revolution francaise. Le peuple et le roi (2008, Revolutia franceza. Poporul si Regele); Revolution francaise. Aux armes citoyens! (2009, Revolutia franceza. La arme, cetateni!); Une histoire de la Deuxieme Guerre Mondiale (2010); 1943. Le souffle de la Victoire (2011); L’oubli est la ruse du diable (2012); Dieu le veut - Chronique de la premiere croisade (2015); 1917. Une passion russe (2017).