Despre Michel Foucault
Michel Foucault, in intregime Paul-Michel Foucault (n. 15 octombrie 1926, Poitiers, Franta - d. 25 iunie 1984, Paris) a fost un filosof si istoric francez, unul dintre cei mai influenti si controversati cercetatori din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Era al doilea din cei trei copii ai unei familii de clasa mijlocie, cu o sora mai mare si un frate mai mic. Paul Foucault, tatal sau, a fost un eminent chirurg local care si-a dorit ca fiul sau sa fie, de asemenea, medic.
Foucault a studiat la Lycee Henri-IV, unul dintre cele mai competitive si solicitante licee din Paris. El a povestit mai tarziu in viata o relatie tulburata cu tatal sau, care l-a hartuit pentru ca era „delincvent”. In 1948 a incercat sa se sinucida pentru prima data si a fost plasat intr-un spital psihiatric pentru o perioada. Ambele experiente par legate de homosexualitatea sa, deoarece psihiatrul sau credea ca tentativa sa de suicid a fost motivata de statutul sau marginalizat in societate.
Foucault a ajuns un tanar stralucit ganditor in timp ce studia filozofia cu distinsul Maurice Merleau-Ponty. Si-a obtinut licenta in filozofie in 1948, iar pe cea in psihologie, in 1950, si a primit o diploma in psihopatologie in 1952. In anii 1950, Foucault a citit lucrarile filosofilor germani Heidegger si Nietzsche, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra operei sale ulterioare.
In urmatorii cativa ani a predat cursuri universitare de psihologie in timp ce a studiat lucrarile lui Pavlov, Piaget, Jaspers si Freud, si a studiat relatiile dintre medici si pacienti de la Hopital Sainte-Anne, unde fusese pacient dupa tentativa de suicid din 1948. In aceasta perioada, Foucault a citit pe larg in afara psihologiei despre interese comune cu partenerul sau de lunga durata, Daniel Defert, care a inclus lucrari de Nietzsche, marchizul de Sade, Dostoievski, Kafka si Genet.
Foucault a ocupat functii didactice din 1954 pana in 1958, predand limba franceza la universitatile din Uppsala, Varsovia si Hamburg. Si-a primit doctoratul in 1959 sub supravegherea lui Georges Canguilhem, care este unul dintre cei mai importanti filosofi francezi din secolul XX in filozofia stiintei. Teza sa de doctorat a fost publicata in 1961, cu titlul Istoria nebuniei din epoca clasica.
In 1963, Foucault a publicat Nasterea clinicii, care face referire la posibilitatile pentru conditiile experientei medicale moderne: o arheologie a discursului medical.
In 1964 a fost publicata o versiune puternic prescurtata ca o revista pe piata de masa, apoi a fost tradusa in engleza pentru publicare in anul urmator, sub denumirea de Madness and Civilization.
Foucault i s-a alaturat lui Defert in Tunisia din 1966 pana in 1968, cand acesta din urma a mers acolo pentru a-si indeplini cerintele de serviciu voluntar. Cea mai mare parte a timpului lui Foucault in Tunisia a fost petrecuta pentru a scrie urmatoarea sa lucrare principala, Arheologia cunoasterii (publicata in 1969). In aceasta perioada, Tunisia a fost afectata de violenta politica grava si de manifestatii care vizau in primul rand Israelul. Aceasta experienta a avut efect asupra muncii si gandirii lui Foucault.
In 1970, Foucault a fost ales in College de France, cea mai eminenta institutie de cercetare si invatare din tara, in calitate de profesor al istoriei sistemelor de gandire, un titlu pe care si-l concepuse el insusi.
A supraveghea si a pedepsi, poate cea mai influenta carte a sa, a fost publicata in 1975. Cu aceasta carte, munca sa incepe sa se concentreze asupra tehnologiei puterii.
Reputatia lui Foucault a crescut in anii ’70 -’80 si a tinut prelegeri in intreaga lume. In aceasta perioada, el a inceput sa lucreze la Istoria sexualitatii, un proiect pe care nu l-a finalizat niciodata.
Pe langa lucrarile mentionate mai sus, Foucault a oferit numeroase prelegeri si interviuri. Multe dintre acestea sunt sau vor fi transcrise si traduse in scurt timp.
Foucault a murit la Paris la 25 iunie 1984.