Michel Foucault - Cuvintele si lucrurile

Michel Foucault, născut pe 15 octombrie 1926, a fost un filosof și istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă, a avut puternice ecouri în domenii precum filosofie, istoria științei, psihanaliză și sociologie. Teoriile lui Foucault au avut la bază, în primul rând, relațiile dintre putere versus cunoaștere și libertate, analizând modul în care acestea sunt utilizate ca formă de control social prin mai multe instituții.

Cartea "Cuvintele și lucrurile", publicată pentru prima oară în anul 1966, începe cu o descriere detaliată a picturii "Las Meninas" a lui Diego Velazquez, și a aranjamentului său complex de linii și efecte ascunse. Această lucrare originală este marcată de un destin singular: succesul ei editorial i-a adus autorului său o largă notorietate, însă, cu toate acestea, cartea are o reputație de lectură dificil de digerat, scrisă într-un stil baroc, de-a lungul timpului fiind ținta unor critici acerbe. Primul lucru care șochează cititorul la textul lui Foucault, în afară de densitatea, erudiția și formulările uneori nebuloase, este faptul că sunt mult mai prezente "cuvintele", nu "lucrurile", așa cum va recunoaște mai târziu și autorului. În "Cuvintele și lucrurile", Foucault se plaseza epistemologic într-o anumită continuitate cu structuralismul, și într-o ruptură asumată cu existențialismul și fenomenologia. La o analiză amănunțită a lucrări lui Foucault se poate remarca impactul semnificativ pe care l-a avut moștenirea lăsată de Nietzsche - primul care a conturat ideea că orice dorință de cunoaștere denotă, mai presus de orice, o dorință de putere. Principalele postulate ale autorului sunt următoarele: discursurile sunt autonome, trebuind analizate ca obiecte de sine stătătoare; această analiză permite identificarea unor rupturi în domeniul gândirii care nu coincid cu diviziunile istorice clasice; apariția omului ca subiect-obiect al cunoașterii este un fenomen recent caracterizat prin anunțata sa finitudine, celebra "moarte a omului". Foucault nu are ambiția de a crea o teorie universală: el studiază gândirea europeană, cel mult occidentală, lucru pe care îl confirmă în nenumărate rânduri. În a zecea parte a cărții, intitulată "Științele umane", autorul ne arată faptul că acestea pun în discuție omul ca ființă atât prinsă în țesătură vieții (ființă empirica deci, postură fenomenologică), dar și capabilă să se extragă din acesta, printr-o postură reflexivă și o capacitate de reprezentare (ființă transcedentală, postură existențialistă). Pentru Foucault, caracteristica științelor umane nu este omul, ca obiectul privilegiat, ci dispoziția epistemologică care le-a permis să constituie omul ca obiect al lor, și să-l analizeze în norme, reguli și seturi semnificative care le dezvăluie conștiinței condițiile formelor și conținuturilor sale. Autorul denunță în cele din urmă o situație ambiguă și instabilă în științele umane, care au sfârșit prin a dizolva forma de obiectivitatea naturală așteptată de la formele mai vechi de cunoaștere. Această schimbare are loc prin descoperirea inconștientului, și o întoarcere concomitenta și paradoxală la reprezentare. Astfel, pentru Foulcault științele umane neagă principiul progresului continuu și exponențial al cunoașterii raționale, propunând discontinuitate, ruptură.

În lucrarea sa, Foucault ne încurajează să trecem dincolo de simpla abordare a istoriei gândirii - care poate să fie și cea a practicilor - să pune întrebări despre tehnicile și procesele aflate în joc în fundal, și care ne permit să înțelegem cum se creează un spațiu de normativitate, la un moment și un loc dat, deci un spațiu de exprimare a unei forme de norme și margini generatoare de energie, ortodoxie și heterodoxie.

Cartea "Cuvintele și lucrurile" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Univers (1996) și Rao (2008).