Michel Tournier, născut la 18 ianuarie 2016, a fost un cunoscut scriitor francez, asociat realismului magic. Și-a început cariera literară în anul 1967, atunci când și-a publicat prima carte, intitulată "Vendredi ou les Limbes du Pacifique", o repovestire a romanului "Robinson Crusoe" a lui Daniel Defoe.
Cartea "Fecioara și căpcăunul", publicată pentru prima oară în anul 1983, îi aduce în prim-plan pe Ioana d'Arc și pe Gilles de Rais, focusându-se pe cel din urmă - personaj real, de care se leagă o istorie macabră a Evului Mediu francez. Deși Ioana d'Arc nu este personajul principal, ea este totuși motivul pentru care Gilles evoluează în modul în care o va face.
Tema lui Gilles de Rais nu este nouă în literatură, cu atât mai mult în literatura franceză. El nu este cunoscut doar pentru torturarea și uciderea copiilor, ci și pentru că a luptat cu Ioana d'Arc.
Gilles se născuse în noiembrie 1404 în Turnul Negru al fortăreței Champtoce, pe malul Loarei. Ioan de Craon, bunicul său din partea mamei, care era proprietarul domeniului, își conducea afacerile cu o brutalitate și o lipsă de scrupule extraordinar de eficiente în acele vremuri încărcate de violență. Când avea doua 11 ani, Gilles a trecut în decursul unui singur an prin pierderea atât a mamei, cât și a tatălui. În acel moment, bunicul său a devenit atât tutorele lui, cât și administratorul averii sale. Visul bunicului său era ca nepotul să se însoare cu una dintre fetele care moșteniseră una dintre cele mai mari averi ale ținutului. La 13 ani, Gilles se logodește cu Ioana Peynel, o fată orfană, în vârstă de doar patru ani, una dintre cele mai bogate moștenitoare din Normandia. Pentru a obține logodna, bunicul lui Gilles a trebuit să plătească toate datoriile strânse de tutorele fetei, însă, în final, Parlamentul din Paris a fost împotriva căsătoriei dintre cei doi, decretând că se amână până când fetița va fi majoră. În următorii ani, bunicul său vă tot încerca să îl însoare ba cu nepoata lui Ioan al V-lea, ba cu Catherine de Thouars.
Acțiunea romanului începe în Chinon, la 25 februarie 1429, atunci când o fată tânără, Ioana, din Domremy, venise să-l caute pe Charles, Delfinul, pentru a o ajuta să-i alunge pe englezi din țară. Debutul militar al Ioane a avut mare succes, fiind ajutată de Gilles de Rais, tovarășul ei de arme, ea reușind să elibereze Orleans. De atunci, cei doi devin inseparabili, nedespărțiți până când Ioana este rănită în fața Parisului. Mai apoi, aceasta este capturată, murind pe rug, la Rouenm, în data de 30 mai 1431. Din acel moment, Gilles se retrage pe pământurile sale, reapărând peste trei ani complet de nerecunoscut.
Descriind destinele încrucișate ale acestor două personaje mitice, Michel Tournier reunește sfințenia și monstruozitatea. Este neclar cum a putut o fată ca Ioana d'Arc să se înțeleagă cu un monstru precum Gilles de Rais, fiind nevoie de toată arta lui Michel Tournier pentru a ne oferi un răspuns, cu siguranță foarte nuanțat, în inversiunea diabolică care îi este atât de dragă autorului.
Cartea "Fecioara și căpcăunul" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în două ediții, și anume: Rao (2006) și Polirom (2004).