Michel Tournier - Piticul rosu

"Gspar, Melhior și Baltazar", "Amanții taciturni" sau "Regele ariilor" sunt doar câteva dintre titlurile ce l-au făcut celebru pe Michel Tournier. Acesta s-a născut la Paris unde a și locuit o bună parte a vieții alături de părinții săi ce l-au învățat încă de mic limbile străine. A încercat să devină profesor de filosofie, însă la fel ca tatăl său, nu a reușit să treacă examenul și abandonează acest vis. Între 1949 și 1954, Tournier a scris și a produs diverse emisiuni  pentru televiziunea franceză, urmând apoi să fie redactor șef la o editură celebră. A început să îi studieze pe Zola și Collette iar după ce s-a simțit pregătit sa întoarcă spatele lumii moderne, a publicat primul său roman "Vineri sau limburile Pacificului" pentru care va câștiga Grand Prix de Roman. Succesul pentru el nu era un sentiment plăcut așa că a publicat și romane pe care le-a ținut departe de publicul larg, romane ce au fost reeditate de abia după decesul său de pe 18 ianuarie 2016.

Romanul "Piticul roșu" a fost publicat pentru prima dată de către editura Gallimard în 1970 în limba franceză. În limba română prima ediție a apărut în 1999 la editura Univers, fiind urmată de ediția din 2006.

Facem cunoștință cu Aubrey Tiffauges care a avut o copilărie tumultoasă la orfelinatul St. Christopher. Începe să își amintească clipele dure petrecute acolo dar și de fostul său coleg de clasă, Nestor, pentru care dezvoltare o oarecare obsesie. El este fiul cu handicap al unuia dintre îngrijitori iar caracteristicile sale rămân în ceață. Nu știm câți ani are, nu știm ce îi place, știm doar că profesorii îl adoră și el îl adoră pe Aubrey. Ce este interesant este faptul că aceste amintiri sunt scrise cu mâna stângă pentru că acest lucru are ca consecință amintirea lucrurilor demult pierdute.

Aubrey începe sa creadă ca este un avatar al lui Nestor așa că adult fiind devine un contrapunct pentru acesta. Are un limbaj nobil, gânduri complexe, dar uneori creierul său funcționează ca cel al unui adolescent. După o vreme începe să mănânce carne crudă susținând că este un monstru și că viața vrea să îi dea un avertisment. De-a lungul capitolelor asistăm și la obsesia bolnavă a lui Aubrey pentru copii, în special băieți. Pe vremea când călătorea în Paris începuse să fotografieze copiii care ieșeau de la școală pentru a se surprinde mai târziu cu acestea. Pe parcursul acestui episod se împrietenește cu o copilă și este acuzat de viol, însă scapă de acuzare din cauza izbucnirii războiului. Este transferat într-un lagăr din Prusia însă datorită talentului său în domeniul tehnic ajunge să lucreze la Napola ca asistent eugenist. De data aceasta nu se mai crede un monstru pentru că îi consideră pe toți din jurul său așa dar obsesia pentru copii nu se oprește. Fiind într-un loc unde era doar un necunoscut, a început să fure copiii de la părinții lor dar motivul pentru care va face asta va trebui să îl descoperi singur.

Romanul a fost adaptat în pelicula cinematografică " The ogre" în regia lui Volker Schlondorff din 1996.