Michel Zevaco - Fausta

Michel Zevaco, născut la 1 februarie 1860, în Ajaccio, a fost un cunoscut jurnalist și romancier francez. Se stabilește la Paris după ce termină armata, în anul 1888, devenind ziarist, apoi secretar de redacție la L'Egalite.

Acțiunea romanul "Fausta" începe într-o noapte înmiresmată de primăvară, la Paris, în piața din fața catedralei Notre-Dame, când "la un capăt, catedrala ghemuită în umbră ca un sfinx sprijinit pe labele din față, iar la celălalt capăt, un palat seniorial cu fațada severă. În balconul gotic, sub mângâierea luminii astrale, o apariție albă, fermecătoare și grațioasă. Fremătând de fericire ea urmărește cu privirea, în întunericul albăstrui, pe un gentilom elegant și semeț, care se îndepărtează". Tânăra este Leonore, singurul copil al baronului de Montaigues, iar cel căruia îi sunt adresate sărutările și pătimașele semne de adio este elegantul și nobilul duce Jean de Kervilliers, iubitul ei. După ce revine în cameră, acolo unde întâlnirile lor nocturne se scurgeau tot atât de repede ca și clipele amăgitoare ale unui vis orbitor și unde, acum un ceas, ea îi șoptise cea mai emoționantă și de temut dintre mărturisiri, faptul că va fi mamă. În momentul în care Kervilliers a aflat vestea s-a albit la față de fericire, fară îndoială, deoarece a prins-o strâns într-o îmbrățișare înflăcărată, asigurând-o că baronul nu va afla nimic. Greșeala va fi reparată la timp și nimeni nu va ști de ea. O vă cere de logodnică, urmând a îi deveni soție în cel mai scurt timp posibil. Deodată, gândurile i-au fost întrerupte de un pocnet. Un geam al balconului îi fusese spart, iar pe covor se rostogoli o piatră învelită în hârtie. Încremenită de spaimă, se aplecă și ridică biletul, îl despături și îi sorbi conținutul dintr-o privire, moment în care inimia i se strânse și un geamăt de sfâșietoare disperare îi izbucni de pe buze: "Monseniorul episcop, prințul Farnese, care va oficia mâine slujba de Paște la Notre-Dame, este singurul care vă poate spune de ce Jean, duce de Kervilliers, nu vă va lua niciodată de soție...niciodată!". În cealaltă parte a orașului, ducele Kervilliers, ajuns acasă, cade în genunchi în fața unui portret al Leonorei, hohotind: "Ce-a spus? Că va fi mamă? Am auzit bine? E pierdută! Oh, pierdută! Dar eu?...Mizerabil ce sunt! De ce oare n-am fugit atunci când această iubire mi-a mușcat inima? Ce să fac?...Să fug! Să fug ca un laș...".

În timpul slujbei din duminica Paștelui, Leonore intră în catedrală, al cărui prag, ea, fiică de hughenot, nu-l trecuse niciodată. Sosise momentul în care episcopul îi va spune ce se întâmplă, prin minte trecându-i mii de presupuneri înnebunitoare. Cel mult zece pași o mai despart de prințul-episcop. Cu fața spre tabernacol, acesta oficiază cu o înfățișare pătrunsă de o solemnă măreție. Deodată, clopotul anunță finalul slujbei. "Monseniorul Farnese a luat în mână potirul și, strălucind de splendoare, se întoarce. Un puternic fior o străbate pe Leonore din cap până în picioare. Episcopul acesta...Scânteia aceea a ochilor! Această minunată frumusețe!... Îi sunt toate cunoscute!... (...) Clătinându-se, urcă treptele altarului! Mâinile sale încleștate se abat pe umerii episcopului înlemnit și un strigat jalnic sfâșie tăcerea: Dumnezeule atotputernic! Jean! Iubitul meu, tu ești!" În acel moment se dezlănțuie o furtună de țipete, ce s-a întâmplat fiind considerat un sacrilegiu, iar în timp ce ea e târâtă, ridicată și aruncată în fundul unei temnițe, prințul Farnese, episcopul, e sfâșiat de propria-i conștiință.

Cartea "Fausta" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în cinci ediții, și anume: Anymar (1992), Cartea Românească (1984), Litera (2015), Dexon (2021) și Cartea Românească (1978).