Michel Zevaco - Fiul lui Pardaillan

Michel Zevaco a fost un cunoscut scriitor și jurnalist francez, născut la 1 februarie 1860, la Ajaccio. În anul 1900 își abandonează cariera jurnalistică, dedicându-se carierei literare.

Cartea "Fiul lui Pardaillan", publicată pentru prima oară în anul 1962, îl are în prim-plan pe cavalerul Pardaillan. Acțiunea romanului începe într-o dimineață însorită, în Paris, când, la fereastra unei case burgheze, din strada l'Arbre-Sec, apare o tânără, părul ei bogat fiind mângâiat de razele calde ale soarelui. Avea ochii mai albaștri și mai puri decât culoarea cerul, silueta subțire, formele ei de o incomparabilă armonie, totul la ea atrăgând atenția. În stradă, în umbra protectoare a unui zid, un bărbat ridică privirea spre ea, moment în care ochii lui sticloși de vizionar prind viață, devenind umani, căpătând o expresie de blândețe și adorație mistică. Fața lui, până nu de mult abătută, se luminează de o bucurie celestă, făcându-l să exclame: "cât este de frumoasă!". Nici nu termină bine fraza, căci în fața lui se oprește brusc o arătare fără formă, înfășurată într-o sutană ridicată pe sold, pe care se înalță o căpățână mică, jovială, excesiv de luminată, salutându-l cu o voce joasă. Visătorul, Jean-Francois Ravaillac, tresare violent, fiind smuls dintr-o reverie profundă, expresia feței sale redevenind absentă, scânteia de viață aprinsă în ochi stingându-se dintr-odată. În acel moment, fata de la balcon închide fereastra, fără a mai arunca vreo privire spre stradă, făcându-l pe Ravaillac să scoată un suspin, îndepărtându-se indiferent, luând-o în direcția străzii Sant-Honore, trăgându-l după el și pe călugărul Parfait Goulard, care se lăsă condus de bunăvoie. Pe drum, ei se întâlnesc cu un nobil senior și o matroană respectabilă, ce discutau aprins, oprindu-se în fața peronului casei modeste a tinerei fete. În apropiere, un tânăr cavaler rămăsese rezemat în coate la lucarnă, așteptând răbdător o altă ocazie de a o mai vedea pe ființa iubită la geam. Cufundat în visele lui, nu mai vedea nimic altceva în afară de balconul tinerei fete, acolo unde ea i se arătase.  Între timp, discuția celor doi, opriți în pragul casei, se terminase, matroana urcând cele trei trepte și potrivind cheia în broască. În acel moment, ochii îndrăgostitului părăsește balconul fericirii, îndreptându-se spre ei. La vederea bărbatului, acestuia îi scapă un urlet de furie, aplecându-se parcă dorind a se arunca cu capul înainte. Se repezi pe scări, intrând în plin în trei bărbați care se opriseră exact în fața porții, năpustindu-se asupra lor ca un uragan, despărțindu-i cu brutalitate și împingându-i în dreapta și-n stânga, îndrăgostitul urcând, apoi, strada în goană. Străbătuse vreo cincizeci de metri, când, dintr-o dată, se ciocni violent cu un gentilom care mergea în fața lui. Continuă să înainteze fără vreun cuvânt de scuze, gentilomul apucându-l puternic de umăr. Sub pumnul de fier care îl imobiliza, se văzuse nevoit să se oprească, remarcând prezența unui bărbat cu ținută nobilă, în jur de șaizeci de ani, cu o forță uluitoare, deoarece reușise cu o singură mână să împiedice orice rezistență din partea îndrăgostitului. Bărbatul era chiar cavalerul Pardaillan, și chiar dacă a fost ofensat de brutalitatea manierelor tânărului, este de acord să treacă cu vederea lipsa sa de politețe. Îndrăgostitul, al cărui nume era Jehan cel Brav, tresări violent la auzul vorbelor lui, ochii înroșindu-i-se, spunându-i cavalerului că nu îi va ierta nicicând umilința pricinuită, așteptându-l în dimineața următoare, la ora nouă, în spatele zidului mânăstirii cartusienilor, pentru o confruntare; în final, îndepărtându-se ca o fiară dezlănțuită.

Cartea "Fiul lui Pardaillan" se regăsește pe rafturile anticariatului nostru în trei ediții, și anume: A.P.P. (1992), Litera (2015) și Dexon (2021).