Despre Mihai Stoian
Mihai Stoian (n. 25 decembrie 1927 - d. 13 septembrie 2005) a fost un prozator, traducator si gazetar. I-a avut ca parinti pe Heinrich Freiberg si Paulei (nascuta Schwarzwald). In anul 1946 a absolvit liceul si s-a inscris la Facultatea de Psihologie şi Pedagogie a Universitatii din Bucuresti, pe care o va absolvi in 1951.
A fost redactor inca din perioada studenţiei la revistele pentru copii Licurici, Pionierul, Pogonici. Intre 1963 - 1967 s-a angajat la Gazeta literara si Luceafarul, devenind ulterior liber profesionist. Stoian a mai colaborat la Romania literara si Tribuna.
In 1946 a debutat in paginile ziarului Victoria, cu Scenariu pentru un film (niciodata turnat), o satira politica la adresa lui Iuliu Maniu, in contextul alegerilor din acel an. In 1954 i-a aparut primul volum, Eu, Tica si altii..., care include povestiri pentru copii.
Tineretul ocupa un loc primordial, dar nu exclude alte teme (Razboi pentru inima, 1970). Alte anchete (Reabilitarea unui haiduc: Pantelimon, 1968; Moartea unui savant: Nicolae lorga, 1975; Procesul unui proces, 1978) sau reportaje (Nici cuceritori, nici cuceriti, 1981) se adreseaza documentelor pentru a reconstitui situatii ale istoriei nationale cu semnificatii pentru prezent: viata unui haiduc, ultimul act al unei mari tragedii nationale: asasinarea marelui savant N. lorga, sau reconstituirea pasionatului proces al Memorandumului.
Stoian trece cu dificultate frontiera spre literatura mizand pe descrierea faptelor si mai putin pe cautarea formulelor de transpunere a substantei documentare, obtinuta direct din cercetarea unor scrieri personale (jurnale, file din corespondenta), din studierea fondurilor secrete ale bibliotecilor (citate din Mein Kampf, stenograma procesului maresalului Ion Antonescu si articole din presa interbelica). Atribute asemanatoare au si cartile de stiinta popularizata, dorindu-se expresii ale aceluiasi dialog stabilit de scriitor cu realitatea contemporana.
Un pronuntat caracter de pedagogie sociala il are si literatura de fictiune; Romanul Soare cu dinti (1979), experiment unic in literatura romana, organizeaza un material strict autentic dupa principii ale fictiunii epice. La limita dintre proza artistica si publicistica, aceasta literatura are autenticitatea adevarului concret si puterea de a figura cu forta de sugestie intrebari din cele mai grave pentru omul contemporan.
Opera: Eu, Tica si altii...(1954); Gainusa de aur (1954); Mica e vacanta mare (1956); Cum a plesnit bostanul de prea mult ras (1956); Povesti de la fereastra mea (1960); Triumful comandantului si alte povestiri (1963); Vacanta sentimentelor (1966); Ha-ra-ba-bu-rici (1968); Razboi pentru inima (1970); Minori in deriva (1972); Dosarul unei crime politice: N. Iorga (1975); Procesul unui proces (1978); Soare cu dinti (1979); Drum de lupta, drum de pace (1981); Nici cuceritori, nici cuceriti (I-III, 1981-1983); Ingerul mortii - exterminatorul dr. Mengele (1988); Oameni uitati, destine fracturate (2000).