Romanul Baltagul, scris de Mihail Sadoveanu, a fost publicat pentru prima dată în noiembrie 1930 la Editura Cartea Românească, în București.
Baltagul este considerat prin repeziciunea lui și prin echilibrul desăvârșit al expresiei, una din cele mai bune scrieri ale lui Sadoveanu. Mulți consideră această scurtă narațiune drept un roman, vorbind de creația scriitorului și de posibilitatea psihologică a eroilor. Vitoria, eroina principală, nu e o individualitate, ci un exponent al speței. Intriga romanului e antropologică. Cazul din Baltagul este, în punctul de plecare, acela din Miorița. Scriitorul a depășit însă cu mult această temă, mai mult lirică, construind un epic suprapus. Nechifor Lipan nu se întoarce într-o toamnă acasă și nevasta lui, Vitoria, cade la negre presupusuri. După o criză de îndoială, Vitoria capătă încredințarea că bărbatul a fost ucis. Durerea se descarcă în certitudine și dă naștere hotărârii pioase de a găsi trupul bărbatului și a-l îngropa creștinește. În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de vendetta și aplicație de detectiv, transformând scrierea într-o adevărata nuvelă polițienească.
Dar narațiunea are o dimensiune care depășește toată această simplicitate rurală aparentă, situând Baltagul în zona operelor capitale ale literaturii noastre și, fără îndoială, ale literaturii mondiale.
Romanul este o ilustrare magnifică a forței normelor etice în această societate tradițională, iar ecoul mitic al întregii întâmplări recreează corespondența ei permanentă cu Miorița. Ba există aici, s-ar putea spune, chiar o replică adusă vechii balade păstorești, accentul narațiunii căzând nu pe resemnare, pe împăcarea cu destinul, ci pe efortul omenesc depus pentru a face ca dreptatea să triumfe.