Mihail Sadoveanu - Cantecul amintirii

Mihail Sadoveanu a fost poate cel mai important om al culturii românești. Pe lângă faptul că a fost scriitor, a fost și diplomat dar și politician, așa că haideți să vedem cum a început totul. A urmat dreptul la București dar numai după un an s-a lăsat de școală pentru a se dedica literaturii. Se căsătorește cu muza sa, Ecaterina, și se întoarce în locul de baștină, la Fălticeni, pentru a scrie. Începe să colaboreze cu revista Viața Nouă și Viața Românească, cu care va fi în strânsă legătură un deceniu, și mai târziu cu Semănătorul sau Adevărul literar. Va primi funcția de inspector al căminelor culturale și director de teatru în Iași. Războaiele mondiale i-au adus o carieră politică prolifică pentru că devenise sfătuitorul regelui Carol al II-lea, și odată cu instaurarea regimului comunist deputat la București. Mereu a profitat de cunoștințele sale pentru a nu-i fi interzise opere și a fost membru al masoneriei până ca aceasta să fie interzisă.

Printre cele mai importante opere se numără Frații jderi, Venea o moară pe Siret sau Dumbrava minunată.

Nuvela "Cântecul amintirii" a fost publicată pentru prima dată în 1909 la editura Cartea Românească, ediție ce a fost urmată de Editura pentru Literatură în 1969, Minerva în 1978 sau Ion Creangă în 1972.

Pe când era tânăr, Sadoveanu mergea cu calul la păscut pe Lunca Moldovei, unde mulți ca el își găseau drumul. Printre ei se afla bădița Mihalache ce avea darul poveștilor. Mereu le spunea câte o pildă iar copiii se întrebau de unde are de zis așa de multe lucruri înțelepte. Într-o noapte îl văd pe acesta la mormântul Irinei, fata dascălului, și așa află povestea ei. Ea primise de la oierul Axântel o năframă cu două fire de busuioc, fiindcă tradiția spunea că dacă îl pune sub pernă își va visa sortitul. Așa ajung cei doi să fie împreună dar pe furiș ca să nu îi prindă părinții. În octombrie Axântel a plecat cu oile și Irina a rămas singură și tristă. Văzând-o că nu are viață, tatăl ei decide să îi găsească un soț și cheamă la casa lui pețitorii. Norocosul a fost boierul Gheorghe și Irina a refuzat și în cele din urmă i-a spus tatălui că îl iubește pe Axântel. Bătaia ei nu a văzut-o nimeni și până la urmă s-a căsătorit cu Gheorghe pe care îl ura doar ca să scape de gura lor. Cum primăvară a venit, așa a venit și adevărata ei iubire și au început iar să se vadă pe ascuns. Gheorghe și argații săi au aflat și au început să îi urmărească pentru a se convinge și uitați așa dragi cititori viața Irinei a luat sfârșit. Cum dragostea lor se întâmpla la căderea buciumului, așa și bădița Mihalache îi cânta la mormânt, fiindcă din tot ce a fost a rămas doar cântecul amintirii.