Inspirat din cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, din literatura populară și din diverse documente istorice, autorul realizează o operă în care realul și fabulosul alternează permanent, romanticul se îmbină cu realismul, iar documentele istorice fac loc din când în când legendei.
Romancierul are în vedere în primul rând pe domnitorul Ștefan cel Mare, precum și familia Jderilor, total devotați Coroanei. Jderii reprezintă o nouă ierarhie socială stabilită de Ștefan cel Mare, răzeșii promovați la rang de boieri pe baza meritelor personale.
Trilogia este formată din: Ucenicia lui Ionuț (1935), Izvorul Alb (1936), Oamenii Măriei sale (1942), "Frații Jderi" putând fi considerat un roman compus din mai multe romane: romanul formării unui caracter, romanul eroismului, romanul istoric, romanul de aventuri.
Ucenicia lui Ionuț. Considerat a fi romanul iubirii adolescentine și formării, acesta dezvoltă și valențele unui roman al cunoașterii primitive.
Izvorul Alb. Aici viața familiei primează prin existența zilnică a familiei Jderilor, iar femeia joacă un rol important în acesta structură socială. Izvorul Alb reprezintă romanul iubirii de familie și este privit și ca un roman al cunoașterii magice arhaice.
Oamenii Măriei sale. Acesta reprezintă romanul iubirii de țară. Titlul face referință la oamenii devotați lui Ștefan cel Mare care-și lasă familiile în urmă pentru a-și proteja țara, familia cea mare. Spre deosebire de al doilea volum, romanul cunoașterii magice, acest ultim volum întruchipează romanul cunoașterii raționale. Accentul este pus pe pregătirile și desfășurarea luptei de la Vaslui, volumul încheindu-se magistral cu discursul domnitorului, care elogiază eroismul celor dispăruți.