Hanu Ancuței, scris de Mihail Sadoveanu a apărut în primă ediție în anul 1928, la Editura Cartea Românească din București.
Volumul de povestiri surprinde prin frumusețea deosebită a limbii și vraja stilistică, observația realistă și pătrunzătoare de a surprinde destinele omenești, candoarea romantică în dezvăluirea sentimentelor și tainelor sufletești, cadrul de legendă și atmosfera poetică și poate fi considerată cea mai strălucită creație lirico-epică a lui Sadoveanu.
"Hanu Ancuței" apărut în anul 1928, este un volum de nouă povestiri; George Călinescu a asemănat "Hanu Ancuței" lui Sadoveanu cu "Decameronul" lui Giovanni Boccaccio având ca argument temele diverse ale povestirilor, având un caracter comun, hanul respectiv reprezentând spațiul/suportul pentru povestirile care vor fi relatate ulterior. "Decameronul" lui Boccaccio conține "o suită de povești". De-a lungul acestor zile , ei relatează 10 povestiri și o baladă. Volumul "Hanu Ancuței",scris de Sadoveanu, conține nouă povestiri relatate într-un singur loc de către oamenii care sosesc la han. Există un personaj cheie: comisul Ioniță care se presupune că dorește să relateze o adevărată suită de povestiri, însă nu reușește acest lucru datorită intervențiilor repetate ale celorlalte personaje. Acțiunea se petrece într-un timp vechi de demult "într-o toamnă aurie".
În volumul Hanu Ancuței, Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în poveste, sau povestire în ramă sau narațiune în narațiune ori ancadrament (preluată de la autori străini; Giovanni Boccaccio-Decameronul, O mie și una de nopți). Povestitorii sunt ei înșiși participanți, direct martori ai evenimentelor narate.
Timpul acțiunii se desfășoară în planul trecut, iar spațiul se identifică cu locul mitic și anume Hanul. În cazul de fața avem Iapa lui Vodă, povestirea suport pentru întreaga suită de 8 povestiri care urmează.