Scriitor, academician, nuvelist și om politic, Mihail Sadoveanu este una dintre cele mai apreciate personalități din istoria literară și culturală românească. Unul dintre primii colaboratori ai gazetei „Sămănătorul”, Sadoveanu se remarcă îndeosebi pentru romane și nuvele, precum „Neamul Șoimăneștilor”, „Frații Jderi" sau „Baltagul". În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale operelor lui Sadoveanu, după cum urmează: Fundația Regelui Mihai (1945), Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1956), Agora (2006).
Pasionat de literatură încă din adolescență, decide să alcătuiască o monografie a lui Ștefan cel Mare, însă renunță din lipsă de surse istorice. Mai târziu, se decide să studieze dreptul, la București. Ajuns în capitală, proaspătul student al Facultății de Drept renunță la visul său. De fapt, Sadoveanu își găsise drumul, voia să studieze Literatura și să câștige doar din scrierile sale. Așadar, în primă fază începe să schițeze nuvele și proză scurtă realistă, neavând încredere în capacitățile sale de a pune bazele unei opere de mare amploare.
Primele încercări sunt în zadar, iar autorul este nevoit să ceară sprijinul câtorva cunoscuți pentru a se întreține. Reușește să publice câteva poeme, însă nu își dezvăluie identitatea, ci folosește pseudonimul Mihai din Pașcani. Atrage atenția prin stilul curat și realist și ajunge să publice în revista Pagini Alese.
Personajele lui Sadoveanu sunt realiste, rupte parcă din peisajul simplu al vieții de la țară, sincere și poartă în ele câte o poveste impresionantă. Ne amintim cu toți de Vitoria Lipan, eroina din „Baltagul”, de tăria de caracter, de forța interioară cu care a înzestrat-o autorul. În scrierile sale nu doar bărbații sunt puternici și curajoși, căci autorul nu mizează pe diferența de gen și nici nu venerează familia patriarhală. Căci Sadoveanu este diferit, el spune poveștile prin intermediul personajelor sale.
De asemenea, Sadoveanu este considerat unul dintre puținii autori care, spun criticii, a reușit să depășească natura. El a surprins în manuscrisele sale toate contrastele, a îmbinat viața simplă de la sat cu cea opulentă din mijlocul orașelor, și-a purtat personajele prin situații stranii, călătorii inițiatice, le-a trimis în lupta împotriva dușmanilor, în goana pentru dreptate, cazul Vitoriei Lipan fiind un exemplu în acest sens. Folosind arhaisme și fiind puternic influențat de cronicile moldovene cele mai de seamă, împrumutând expresii din Ion Neculce sau Miron Costin, Sadoveanu pune bazele unei opere incredibile, lăsând poporului român o moștenire literară măreață.
George Călinescu afirma că Sadoveanu a avut o putere de creație inegalabilă, conturând astfel o singură tipologie umană, care devine emblematică pentru majoritatea operelor sale. Așadar, întreaga poveste se învârte în jurul unui singur om, care își răsfrânge calitățile, defectele și trăirile asupra celorlalte personaje. Considerat un scriitor spontan, Sadoveanu a oferit literaturii române o nouă față.
Mai târziu, operele sale aveau să poarte un aer oarecum diferit, iar instaurarea regimului comunist și implicare în sfera politică, provoacă o schimbare de paradigmă în literatură. În plin conflict ideologic, într-un regim care promova doar anumite scrieri, numele lui Sadoveanu rămâne strălucitor, iar romanele sunt introduse în programa școlară din România.