„Jocul de-a vacanța" este o piesă de teatru romantică, apărută pentru întâia oară în 1936.
În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale operei, dintre care amintim: Gramar (2002), Eminescu (1985), Editura pentru Literatură (1965), Albatros (1984).
Fiind reprezentată de nenumărate ori pe scena marilor teatre, avea să cucerească rapid publicul. Bazându-se pe amintirile personale ale scriitorului, este o operă clasică a literaturii universale.
Acțiunea piesei se petrece în vara lui 1936, când trei prieteni, Bogoiu, Ștefan și Jeff, se îndrăgostesc iremediabil de aceeași fată, amica lor, Corina. În cele 31 de zile, cât durează jocul lor, au loc o serie de evenimente care mai de care mai colorate și interesante. Cei trei amici pășesc într-o altă dimensiuni, se pierd într-o utopie fără sfârșit și tânjesc după iubirea femeii.
Deși la început totul debutează treptat, iar jocul lor pare că se va sfârși odată cu încheierea concediului, lucrurile se complică. Corina nu vrea nimic special, nu își dorește nici o relație cu vreunul dintre cei trei crai, ea doar se distrează. Soarele arzător contribuie la menținerea unei atmosfere relaxate, de vacanță, iar cititorului îi este greu să se despartă de acest peisaj idilic.
Mai târziu, Ștefan Valeriu se apropie din ce în ce mai mult de frumoasa Corina, dar povestea lor nu se concretizează. El o iubește și luptă cu ceilalți doi bărbați pentru inima iubitei sale. Corina nu știe să iubească, ori nu vrea, dar îi place să fie curtată, să se simtă în centrul atenției, să se știe dorită.
La sfârșitul vacanței, protagoniștii ar trebui să revină la realitate, să lase de-o parte utopia în care au trăit. Dacă ceilalți doi bărbați abandonează planul de cucerire al Corinei, Ștefan rămâne captiv în universul mistic creat în cele 31 de zile. Observăm, astfel, că Ștefan este un alter-ego al scriitorului. De asemenea, Ștefan Valeriu întregește imaginea bărbatului sigur pe sine, prea mândru pentru a fi înfrânt și prea șarmant pentru a fi refuzat.
Iubirea pentru Corina îl aduce în pragul nebuniei, iar obsesia pentru a câștiga pariul pus cu amicii săi îl urmărește îndeaproape. Nu înțelegem dacă Ștefan chiar o iubește sincer pe Corina sau dacă doar se lasă condus de egoism. Pe alocuri, romanul capătă accente tragice, care se îmbină cumva cu nuanțele romantice, întregind astfel tabloul final.
Așa cum ne-a obișnuit, Mihail Sebastian pune în scenă o lucrare magistrală, își poartă personajele prin tărâmuri de vis și oferă cititorului o experiență unică și tristă în același timp. Deși ar putea părea o piesă romantică la prima vedere, ar fi nedrept să o încadrăm în acest curent. Căci romantismului este completat cu realismul acțiunii și utopicul situației în care se regăsesc eroii.