Milan Kundera - Cartea rasului si a uitarii

Romanul “Cartea râsului și a uitării”, “Le Livre du rire et de l’oubli”, în limba franceză, de Milan Kundera, a fost scrisă în anul 1978 și terminată un an mai târziu, fiind publicată în limba franceză, la editura Gallimard.

Romanul, care se întinde în jurul a șapte povestiri independente, vorbește despre câteva teme variate din societate, cum ar fi cazul politicii, muzicii, relației familiale, sexualității sau jocului, aspecte care sunt valorificate prin folosirea metaforelor, acest lucru oferindu-i romanului un curs marcant și profund.

Opera, chiar dacă vorbește despre câteva elemente ce țin de realitatea zilelor noastre, folosește aspecte desprinse din realismul magic, existând elemente ritualice pe alocuri în profunzimea sintetizată de autor.

În România, romanul apare în anul 1998, la editura Univers, în format broșat, iar printre alte edituri care au publicat romanul, putem aminti de editura Humanitas, 2008 și 2013, în format broșat.

Milan Kundera s-a născut la data de 1 aprilie 1929, în Brno, Cehoslovacia, fiind un scriitor, poet și eseist contemporan adept al ideologiilor comuniste și a politicului, cochetând mai târziu cu teme filosofice de o profunzime remarcabilă.

Milan crește într-o familie din clasa de mijloc, tatăl acestuia, Ludvík, fiind un important muzicolog și pianist cehoslovac, apreciindu-și tatăl prin folosirea termenilor muzicali în opera sa vastă.

Urmează studiile primare și gimnaziale în Brno, iar din anul 1948, acesta intră în Partidul Comunist, după preluare puterii de către aceștia.

Se înscrie la “Universitatea Charles” din Praga, studiind estetica și literatura, iar mai târziu acesta optează pentru a studia la “Facultatea de Film și Arta de a performa”, din Praga, fiind atras de  jocul regizoral și de scenariul de film.

Din anul 1950, acesta este expulzat, din partid pentru activității anti comuniste, acest lucru reprezentând punctul de cotitură al viitoarelor lui opere, care vorbesc despre constrângerile sistemului.

Printre cele mai importante opere semnate de autor, putem aminti de “Život je jinde”, “Viața este în altă parte”, 1969, “Nesmrtelnost”, “Nemurirea”, 1990 sau “Perdeaua care cade”, 1985.

Romanul “Cartea râsului și a uitării” de Milan Kundera reprezintă un roman care se împletește pe mai multe planuri, așa cum Milan Kundera ne-a obișnuit în operele sale, acesta având o multitudine de variații în ceea ce privește acțiunea care nu poartă o amprentă liniară sau cronologică, fiind doar retrăiri ale unor evenimente care se concretizează în acțiuni ce țin de uitare.

Din punctul de vedere al construcției, opera poate fi asemănată cu tehnicile unor autori din literatura română, cum este cazul lui Mihail Sadoveanu, care folosește în operele sale tehnica povestirilor în ramă, acest lucru putând fi remarcat și aici prin multitudinea de ferestre care se deschid către caracterul personajului principal, Tamina, care își prezintă astfel viața prin reflexia mai multor oglinzi ale personalității.

Cele șapte povestiri prezente în operă se grupează în mai multe titluri care nu au un înțeles bine delimitat, cel puțin la prima vedere, aceste titluri fiind supranumite “Scrisorile pierdute”, “Mama”, “Îngerii”, “Scrisorile pierdute”, “Litost”, “Îngerii” și “Frontiera”.

Opera este o adevărată hartă existențială a unei vieți, fiind ca un fel de puzzle în care viața se leagă doar atunci când vocea autorului ajunge să scoată la iveală adevărul, astfel că, acesta este naratorul omniscient care știe întotdeauna cum să își clădească personajele, fără a le da un liber arbitru, el fiind cel care le ghidează destinul.

Opera vorbește profund și pe alocuri chiar magic, despre viață, așa cum este ea, fiind comparată cu o scenă pe care se perindă personajele, cele care se plimbă permanent, lăsând locul altora, iar prezentul lăsând mai apoi locul trecutului, toate aceste scoateri în evidență a trecerilor fiind create spre a aprofunda ideea de viață, îmbibată în toate realitățile sociale, iar pentru ca totul să aibă sens, autorul compară viața cu dansul sau universul care coexistă într-o existență ciclică : “Dansul în cerc e magic; căci cercul ne vorbește din adâncurile milenare ale memoriei (…) Când ieși din rând mai poți reveni. Cercul însă se închide și-l părăsești fără posibilitatea întorcerii.”