Romanul “Nemurirea”, “Immortalité”, în limba franceză, de Milan Kundera, a apărut în anul 1990, la editura Gallimard, din Paris, Franța, fiind un roman care se întinde în latura filosofică aproape în totalitate, latura politică fiind lăsată în spate.
Romanul tratează experiența vieții văzute prin ochii unor personaje creionate în oglindă, având două vieți diferite ce zac în frământări hărăzite de un destin dur, povestea și coordonate temporale, fiind prezentate de autor într-un mod ilogic și de neînțeles, făcând o paralelă între trecut și prezent.
Autorul-narator este și de această dată cel care face lumină în destinele personajelor, fiind cel care aranjează piesele de puzzle pe un piedestal plin de metafore și diferențe de percepție între real și fantastic.
În România, romanul apare în anul 2002, la editura Humanitas, în format broșat, fiind singura editură care a publicat romanul în România, alte două ediții fiind publicate în anii 2013 și 2019, în format broșat, având o traducere realizată de Jean Grosu.
Milan Kundera s-a născut la data de 1 aprilie 1929, în Brno, Cehoslovacia, fiind un scriitor, poet și eseist contemporan adept al scrierilor ce au ca punct comun experiența terifiantă a comunismului, dar și filosofia din societatea modernă.
Milan crește într-o familie normală din punct de vedere social, tatăl acestuia, Ludvík, fiind un important muzicolog și pianist cehoslovac, opera de mai târziu a lui Milan, fiind clădită și pe experiențele muzicale prinse din trecut de la tatăl acestuia.
Urmează studiile primare și gimnaziale în Brno, iar din anul 1948, acesta intră în Partidul Comunist, chiar dacă mai târziu acest lucru îi aduce mari necazuri.
Se înscrie la “Universitatea Charles” din Praga, studiind estetica și literatura, iar mai târziu acesta optează pentru a studia la “Facultatea de Film și Arta de a performa”, din Praga, fiind atras de jocul regizoral și de detaliile actoricești.
Din anul 1950, acesta este expulzat, din partid pentru activități anti comuniste, acest lucru reprezentând punctul de cotitură al viitoarelor lui opere, care vorbesc despre constrângerile sistemului.
Printre cele mai importante opere semnate de autor, putem aminti de “Život je jinde”, “Viața este în altă parte”, 1969, “Valčík na rozloučenou”, “Valsul de adio”, 1976 sau “Perdeaua care cade”, 1985.
Romanul “Nemurirea” de Milan Kundera reprezintă un roman ca un puzzle, ori ca un vas care s-a crăpat într-o multitudine de cioburi, căci acțiunea acestui roman nu are neapărat un orizont ori o curgere cronologică sau temporală, pierzându-și de cele mai multe ori valențele ce țin de luciditate, dacă vorbim aici strict de latura realistă a celor prezentate în roman.
Kundera face în operă o paralelă între viața lui Goethe cu Christiane, soția sa și Bettina von Arnim, prezentând un triunghi amoros care se întretaie cu un altul ce pare a face tranziția spre realitate, vorbind aici despre destinul unor surori care nu se aseamănă deloc una cu cealaltă, Agnes și Laura, Agnes, o femeie atrasă în rolul de soție, fiind prinsă în acest statut, chiar dacă aceasta nu duce o viață intensă alături de soțul acesteia pe care nu îl iubește, iar Laura, fiind cea care trăiește în umbra sorei Agnes, cea care încearcă să o imite, ori de câte ori are ocazia.
Autorul încearcă să traseze o paralelă tranșantă între viața din secolul al XVIII și viața modernă, încercând să ofere o perspectivă validă între două triunghiuri vicioase de relaționare, acestea pentru a scoate în evidență finalitatea unor relații care nu trăiesc, fiind lipsite de viață, nemurirea fiind și ea o mască pe care orice om o poate purta, dar pe care nu o poate poseda decât doar printr-o aparență ce ține de misticism.
De la această “netrăire” a unor sentimente, relația lui Agnes cu Paul ajunge în impas, iar bineînțeles că cea care ajunge să imite orice gest și să speculeze greșelile surorii Agnes, este Laura, cea care ajunge să trăiască cu adevărat iubirea alături de Paul.
Autorul oferă în acest roman mai multe valențe ce țin de aspecte esențiale ale vieții, cum este cazul nemuririi ca raportare la existența morții, fiind o trecere subtilă în revistă a unor valențe pe care viața și moartea le scot la lumină, însă cel mai mult extazul de a trăi, acesta este elementul definitoriu pe care se clădește opera, ca o a doua viață, ori ca o nemurire prin aflarea adevăratului drum către dragoste.