Romanul Huliganii a văzut pentru prima dată lumina tiparului pe 29 noiembrie 1935, fiind editat la Editura Națională Ciornei din București. Printre editurile care au mai publicat titlul putem aminti de editura Rum-Irina, Garamond sau Humanitas. Romanul a fost primit cu mare interes, aceasta fiind cartea cu numărul zece din palmaresul literar al lui Mircea Eliade, un autor de 28 de ani, care deja se încununase cu laurii succesului, punctul de referință reprezentându-l opera Maitreyi, apărută în anul 1933.
Huliganii reprezintă o continuare a romanului “Întoarcerea din rai”, un roman ca un conglomerat social, unde autorul a renunțat la tehnica monologului interior folosit în romanele precedente, reușind să acapareze multe aspecte ale vieții cotidiene bucureștene presărate cu răzvrătiri sociale sau schimbări în mentalitatea cotidiană, venite odată cu protestul muncitorilor de la uzinele Grivița din anul 1933.
În esență, romanul este construit pe o tipologie diferită privind din prisma romanelor românești apărute în acea perioadă, el prezintă mai multe legături sociale, cum ar fi din punct de vedere economic și cultural. Se diferențiază astfel de romanele autorilor din acea epocă, cum ar fi Cezar Petrescu sau Mihail Sadoveanu.
Avem parte de personaje burgheze, cum este cazul lui Ciutariu sau de personaje care aduc în discuție teme din universul juridic cum ar fi profesorul Baly. Personajele se ridică la un nivel intelectual prezent în acea perioadă în înalta societate bucureșteană.
Titlul romanului “Huliganii” arată o altă latură a personajelor schițate de Eliade, un huliganism mai aparte, căci majoritatea personajelor din roman sunt nonconformiști și plini de opinii contradictorii, se delimitează voit de nihilism-ul prezent în societate și absorbit din sânul familiei și dau frâu liber discuțiilor sexuale, în care nu se ține cont de cuvânt sau de moralitate:
“Cuvântul acesta e frumos, e un cuvânt foarte frumos. Și cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place și-l întrebuinţez des... Să nu respecți nimic, să nu crezi decât în tine, în tinerețea ta, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debutează așa, față de el însuși sau față de lume — nu va crea nimic, va rămâne sterp, timorat, copleșit de adevăruri. Să poți uita adevărurile, să ai atâta viață în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde, nici intimida — iată vocația de huligan".
Cartea reprezintă o excelentă panoramă a societății, aceasta fiind și concluzia criticului Pompiliu Constantinescu care spune în anul 1936 într-o cronică literară din revista "Vremea" că romanul reprezintă cea mai autentică operă a epicii tinere, dar și despre Eliade ca fiind "cel mai complex, mai tulburător şi divers romancier al generaţiei sale".