Publicată pentru întâia oară în 1934, cartea lui Eliade, „Întoarcerea în rai", reprezintă una din cele mai valoroase opere ale sale. Ea marchează schimbarea stilului literar adoptat până atunci de scriitor și abordarea unor teme noi. În rafturile anticariatului nostru sunt disponibile mai multe ediții ale romanului, dintre care amintim: Humanitas (2003), Rum Irina (1992), Cugetarea (1943), Litera (2010).
Pasionat de misticism și dezvoltând o obsesie pentru tărâmurile din Orientul Mijlociu, Eliade dă naștere unor scrieri magistrale. Cunoscut la nivel internațional pentru opere precum „Noaptea de sânziene” sau „Maitreyi”, Eliade își abandonează stilul clasic care l-a consacrat.
Așadar, noul Eliade ne vorbește despre iubire la un alt nivel, despre credință și reculegere, despre abandon și moarte. El îmbină cumva aceste elemente și oferă lumii un roman extraordinar. Titlul cărții sugerează existența unui paradis pierdut, pe care autorul a avut ocazia să îl cunoască și pe care, în cele din urmă, l-a părăsit. Nu aflăm despre ce paradis este vorba, ori cum accede Eliade la el, dar trimiterile către perioada României Mari sunt suficiente pentru a elucida misterul.
Prin urmare, opera este narată la persoana întâi și este un elogiu pentru libertate. Ne este evocată viața tinerilor de după perioada tulburată prin a trecut România. Întâlnim, astfel, o reîntoarcere la simplu, la uman, o eliberare a sinelui, o descătușare a sufletului.
Personajele principale poartă numele unor eroi biblici, precum regele David sau apostolul Pavel, fapt ce întregește tabloul final. Trimiterile către sfera religioasă, discuțiile personajelor despre existența unei puteri supreme ori prezentarea unor lăcașuri sfinte fac ca opera lui Eliade să fie diferită de cele anterioare. Romanul este o amplă alegorie a vieții în libertate, o poveste spusă prin intermediul a doi tineri ce descoperă micile bucurii ale vieții. Scrierea este o abandonare a sinelui, o renunțare la beatitudine.
Nebunia care a cuprins cercurile selecte ale României, accesul liber la diferite substanțe, precum opium sau alte prafuri ușoare, bordelurile care găzduiau un număr mare de clienți ori buticurile ticsite cu tot felul de licori, sunt acum lăsate în urmă.
Eliade ne descrie viața desfrânată pe care au dus-o personajele sale, experiențele sexuale trăite și vârtejul din care s-au eliberat. Metafora din titlu anunță o revenire la cele lumești, o renunțare la tot ce e efemer, o căință absolută pentru păcatele săvârșite. Întâlnim astfel cupluri care participă la tot felul de practici sexuale, care se afiliază diferitelor secte și promovează credințe îndoielnice.
Mai târziu, Eliade ne vorbește despre iubire. Altfel, ne este prezentată iubirea ca drog, iubirea ca leac, iubirea ca obsesie sau iubirea ca nebunie. În accepțiunea scriitorului, iubirea adevărată se transformă și ne transformă.
În partea finală, iubirea se transformă în moarte, iar moartea apare ca o eliberare mult așteptată.