„Istoria credințelor și ideilor religioase” este unul dintre cele mai cunoscute și ample studii ale istoriei religiei. Mircea Eliade a început lucrul la acest studiu în anii 1940, în timpul șederii sale la Londra. La momentul respectiv, scriitorul român schița planul unui studiu vast, în care să analizeze morfologia și istoria universală a „creațiilor mitico-religioase de la origini și până în zilele noastre”. Eliade împărțise studiul în patru părți inegale. Prima parte se referea la prezentarea structurilor și morfologiei sacrului, a doua la întocmirea unei antologii comentată de texte, a treia urma să cuprindă o bibliografie critică și adnotată, iar ultima parte o istorie a credinței și ideilor religioase.
În zilele tumultoase ale războiului, Eliade s-a retras la o mică pensiune din Oxford și a început redactarea la prima parte a studiului său, în limba română, intitulat „Prolegomene la Istoria comparată a religiilor”, cu speranța că textul urma să fie publicat rapid, sub umbrela uneia dintre colecțiile de la Editura Fundațiilor Regale. Nevoit să întrerupă studiul, Eliade a revenit asupra lui abia în 1945, când, cu ajutorul profesorului Georges Dumezil a publicat prima ediție a studiului în limba franceză, la editura Payot. Cartea a avut un real succes și a fost rapid tradusă în alte limbi: spaniolă, italiană, japoneză, coreeană, germană etc. Acesteia i-au urmat mai multe studii, o serie de monografii, așa cum le numește autorul (volumele despre Yoga și șamanism sau lucrarea despre sacru și profan, etc). După ce a devenit profesor universitar la Chicago, în 1956, Eliade a schimbat planul inițial, renunțând la bibliografia adnotată și început să redacteze primul volum „Istoria credințelor și ideilor religioase”. Al doilea și al treilea volum au apărut la câțiva ani distanță, în 1978 și 1981. Având la dispoziție o bibliotecă de specialitate, Eliade a dispus de informații de actualitate, reușind astfel să redacteze o lucrare amplă și obiectivă, o adevărată Istorie.
Cele trei volume ale Istoriei credințelor și ideilor religioase analizează fenomenul religios, relația dintre om și sacru, pe parcursul a diferite perioade istorice. Astfel, primul volum se concentrează asupra epocilor cele mai îndepărtate, cum ar fi paleoliticul, mezoliticul, neoliticul. Eliade analizează în detaliu oamenii preistorici și relația lor cu divinitatea, cu sacrul magic, prin prezentarea religiilor mesopotamiene, cele din Egiptul antic, Israel, precum și religiilor din spațiul indo-european, ale Indiei înainte de apariția lui Buddha, religiilor din Grecia antică, Iran, finalizând cu venerația adusă lui Dionysos. Al doilea volum se axează în mare parte pe spațiul asiatic. Volumul debutează cu un studiu asupra religiilor din China antică, continuând cu brahmanismul, hinduismul și mai apoi buddhismul, revenind în spațiul european cu analiza religiilor romane, celtice, germanice, tracice și getice și apoi continuă cu un nou studiu asupra iudaismului. În final, Eliade analizează religiile epocii elenistice, precum și schimbările din spațiul iranian, sfârșind cu apariția creștinismului. Ultimul volum debutează cu un capitol asupra religiilor Eurasiei antice: turco-mongolii, fino-ugricii și balto-slavii. Se continuă apoi studiul asupra creștinismului, cu capitole dedicate bisericilor creștine înainte de criza iconoclastă (secolele VIII-IX), catolicismului apusean și mișcărilor religioase europene din ajunul și după Reformă. În paralel, Eliade analizează avântul Islamului, teologiile și misticile musulmane, precum și mistica evreiască.
În Istoria credințelor și ideilor religioase, Eliade dovedește încă o dată capacitatea sa de a trata subiectul fenomenului religios cu o rigoare și obiectivitate ieșite din comun, iar bibliografia cuprinzătoare a fiecărui volum subliniază vastele cunoștințe ale scriitorului român în domeniul religiei. Cartea lui Eliade rămâne până în ziua de azi o lucrare fundamentală, istorică și culturală.
Anticariatul Printre Cărți pune în vânzare mai multe ediții ale Istoriei credințelor și ideilor religioase, printre care cele de la Editura Științifică și Enciclopedică, din 1981, de la editura Universitas, din 1992 sau edițiile publicate după 2000 de la editura Humanitas.