Romanul „Maitreyi” prezintă una dintre cele mai cunoscute povești de dragoste din literatura română, dintre scriitorul Mircea Eliade și indianca Maitreyi. Prima ediție a apărut în 1933, la editura Cultura Națională. Bucurându-se de o mare popularitate, romanul a fost tradus în mai multe limbi, printre care amintim franceză, engleză, spaniolă, italiană, japoneză, cehă și slovacă.
Eliade a scris romanul „Maitreyi” la întoarcerea în România din India, în 1930. Folosindu-se de jurnalul pe care îl ținea în India, de câteva scrisori și de o fotografie veche, scriitorul român povestește cum a întâlnit-o pe Maitreyi și cum a ajuns să o iubească. În 1928, absolvent al Facultății de Litere și Filosofie din București, la doar 21 de ani Eliade pleacă în India pentru a studia sanscrita și yoga. Dezvoltă încă de la început o relație strânsă cu profesorul său, Surendranath Dasgupta, care îl invită să locuiască în casa sa, alături de familie. Aici o cunoaște pe fiica cea mare, Maitreyi Devi, care la început îi pare urâtă, cu o piele nemaiîntâlnit de brună, cu ochi prea mari și prea negri. Maitreyi este prezentată ca o tânără care respectă tradițiile, urmându-și menirea. Într-o lume exotică, ea este învăluită în mister. Este pasionată de mituri și aflăm că întreaga sa iubire din copilărie a fost întreptată către un copac pe care îl numește „Șapte frunze”. Cu preocupări intelectuale, Maitreyi este cunoscută în societate, și ține chiar conferințe și întâniri.
Relația dintre personaj, Allan, și Maitreyi, se dezvoltă pe fondul unor cursuri: Allan învață bengaleză de la Maitreyi, iar ea învață de la el limba franceză. Legătura celor doi devine tot mai puternică, iar Allan decide să o ceară în căsătorie. Logodna lor, învăluită în mister și mituri exotice, unde este evidentă prezența spirituală a fetei, are loc pe malul unui lac. Totuși, atunci când familia ei află despre relația dintre cei doi, sunt forțați să se despartă. Allan este alungat din casa profesorului său, iar Maitreyi se supune rânduielilor sociale, se căsătorește cu cineva acceptat de familia ei și își întemeiază o familie. Încercările ei de a relua legătura cu el se dovedesc a fi în van, și multă vreme nu mai știu nimic unul despre celălalt.
Patruzeci de ani de la publicarea romanului, Maitreyi află de romanul pe care Eliade îl scrisese despre iubirea lor. Devenită poetă de renume, Maitreyi răspunde tot printr-un roman, „Dragostea nu moare”. Unul din motivele pentru care indianca a scris romanul a fost și pentru a-și îndrepta imaginea, considerând că unele părți din romanul lui Eliade o denigrau și erau nedemne. Într-o scrisoare din 1976 către Mac Linscott Rocketts, totuși, Maitreyi spune că îi iartă lui Eliade aceste denigrări, punându-le pe seama unei suferințe prea mari ale scriitorului. În 1973, prin intermediul unui prieten comun, Eliade și Maitreyi se revăd la Chicago, unde el era profesor. În relatările ei, indianca se consideră mulțumită pentru a reușit să-l servească pe Eliade cu mâncare bengaleză gătită de ea.
Povestea celor doi a fascinat generații întregi încă de la apariție. „Maitreyi” rămâne în literatură ca o eroină și simbol al dragostei pure. Pe lângă succesul de care s-a bucurat în România, romanul lui Eliade a avut și un puternic impact internațional. Ca dovadă este filmul francez din 1988 regizat de Nicolas Klotz, La nuit Bengali, al cărui scenariu este inspirat din „Maitreyi”. Romanul lui Eliade devine astfel una din primele cărți din literatura română care sunt ecranizate într-o altă țară.