Mircea Eliade - Mitul eternei reintoarceri

Mircea Eliade este unul dintre cei mai mari scriitori români, iar opera sa este tradusă și apreciată pretutindeni. Atras de mitologie și iubind cu tărie India, scrie nenumărate manuscrise și își dedică viața meseriei de scriitor. Aduce cititorilor o lume nouă și personaje pline de farmec, care mai de care mai interesante și mai cuceritoare. Datorită lui, literatura noastră este mai bogată și tot datorită lui, România ajunge cunoscută peste hotare. Trăiește în India o bună perioadă de timp și iubește cu patos o indiancă, pe Maitreyi. Când legătura dintre ei se destramă, Eliade scrie cu mai mult patos, iar jurnalele sale vor ajunge în casele noastre și vor fi traduse în peste 30 de limbi de circulație internațională. Treptate, suntem cuceriți de maniera de redactare, de trăirile pe care le pune în fiecare scriere și ne emoționează cu capacitatea sa de evocare extraordinară. Este, în fond, un filozof nemaipomenit și caută să ne familiarizeze cu metafore și nenumărate idei și concepte pe care le creionează și la care meditează vreme îndelungată. În orașul melancoliei, la Paris, se stabilește o vreme și cunoaște elita literaturii pariziene. Tot acolo, se învârte în cercuri cu Cioran și Brâncuși, iar literatura sa capătă o mare vizibilitate.

Deși se stabilește în Europa, este mereu ancorat în lumea sacră a Indiei și trăiește cu ardoare, amintindu-și fiecare clipă petrecută alături de iubita sa. Este evident, chiar și pentru necunoscători, că Eliade va face trimiteri către Orient în mai toate scrierile sale. Astfel, vom avea de-a face cu o reinterpretare a miturilor cunoscute și o pledoarie adusă vieții de un scriitor uriaș.

Lucrarea de față este una dintre cele mai cunoscute din palmaresul său. Ia naștere la Paris, într-o perioadă de cumpănă pentru republică, și devine vitală în cercurile elitiste de peste mări și țări. A reușit! Eliade al nostru este internațional. El conturează aici ideea conform căreia trăim istoria într-o constantă dorință de a ne reîntoarce la vechile civilizații arhaice și la istoria acestora. Suntem atrași într-o lume nouă, utopică, care ne arată un viitor incert și la care ne putem raporta doar după ce înțelegem istoria înaintașilor noștri. Eliade evocă mai multe evenimente importante din istoria timpurie a lumii moderne și admite că, fără existența acestora, lumea nu ar exista în forma actuală. Cumva, el se teme de progres și ne întoarce într-un trecut barbar, în care popoarele încă mai luptau pe câmpul de luptă pentru o bucată de pământ, iar națiunile erau mai lesne de dezbinat. Înaintea democrației, legile erau stabilite fie de suveran, fie de Biserică până la separarea celor două entități. E drept, acestea nu s-au separat complet niciodată, dar influența Bisericii a scăzut odată cu proclamarea democrației în Europa.

Eliade vorbește despre istorie, patrie și tradiții, despre neputința unor popoare și despre măreția altora, dar mai ales, despre felul în care certe confruntări au influențat imaginarul colectiv până în zilele noastre. Pe site-ul nostru, la numai un click depărtare, cartea poate fi găsită în nenumărate ediții: Univers (1998), Univers (2001), Humanitas (2015).